Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Justiției, PRECIZĂRI în privința salarizării magistraților

The scales of justice

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, că nu există diferende cu CSM în privinţa unor aspecte care ţin de salarizare, cu referire la prevederile OUG 20/2016. 

'Nu există niciun diferend cu CSM. N-aş vrea să fac comentarii. Politica salarială în România este în responsabilitatea ministrului Muncii, care a ieşit şi care, cred eu, a explicat foarte bine, imediat după adoptarea OUG, de miercuri, care a fost scopul şi intenţia', a spus Raluca Prună, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, informează agerpres.ro

Ea a explicat că şi în cazul judecătorilor au fost corectate unele inechităţi.

Turcia: 'Mişcarea lui Gülen este fondată de CIA, la fel ca mormonii şi scientologii'


'Inechităţi n-ar fi existat oricum, nici în înţelegerea noastră, nici prin aplicarea Ordonanţei 20, aşa cum a fost ea adoptată în luna iunie, în sensul că Ordonanţa 20, cum bine a explicat dl. ministru Pâslaru, nu are ambiţia de a corecta toate inechităţile, ci de a corecta anumite inechităţi. Şi prin aplicarea Ordonanţei 20, aşa cum a fost ea adoptată în iunie, şi judecătorilor li se corectau nişte inechităţi, care decurgeau dintr-o aplicare diferită a legislaţiei pe salarizare către diferiţi ordonatori de credit', a spus Raluca Prună.

Cioloș a numit un NOU secretar de stat


Potrivit acesteia, ordonanţa respectivă a vizat în special educaţia şi sănătatea, iar unul dintre principiile care a stat la baza ei este solidaritatea. 

'Această ordonanţă, fără a avea pretenţia că rezolvă toate inechităţile, se uită un pic şi la solidaritate, pentru că şi acest principiu este unul foarte important. Scopul Ordonanţei 20, dacă vă veţi uita în nota de fundamentare, este să se adreseze cu precădere unor sectoare prioritare -educaţie şi sănătate-, unde nu numai că inechităţile existau, dar şi nivelul de salarizare era unul care nu corespunde deloc importanţei acestor sectoare în viaţa societăţii', a mai spus ministrul Justiţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.