Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Justiției dă asigurări că giganții din energie NU o să fie 'hărțuiți' de procurori: 'Ăsta este mesajul'

Inquam Photos - George Călin
Inquam Cătălin Predoiu

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a ţinut să clarifice, joi seară, demersul prin care a cerut procurorului general Gabriela Scutea să investigheze "orice tip de activitate infracţională ce ar putea fi desfăşurată în contextul crizei energiei şi al fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie", el explicând că o astfel de solicitare este una legală, constituţională şi nu presupune descinderi sau acţiuni de hărţuire la adresa operatorilor din domeniu, ci acordarea de prioritate unor anchete privind acest domeniu.

"Ministrul Justiţiei are dreptul constituţional şi legal să emită astfel de îndrumări. În al doilea rând, aş dori să înţelegem exact ce efecte ar putea avea o astfel de îndrumare şi cred că cel mai simplu ar fi să spun ce efecte nu are o astfel de îndrumare, pentru că nu trebuie să ne închipuim că de mâine procurorii vor descinde la toţi operatorii din sistemul energetic şi vor lua la mână facturile. Nici vorbă de aşa ceva!”, a explicat ministrul Justiţiei, joi seară, la Antena 3, relatează News.ro.

Predoiu a susţinut că o îndrumare precum cea pe care a dat-o joi presupune ca anchetatorii "să acorde prioritate” în unele cauze.

"De ce e nevoie de o astfel de îndrumare? Pentru că procurorii lucrează într-un sistem în care nu au tot ce le trebuie la dispoziţie, nu au resurse umane destule, sunt foarte multe locuri vacante în Ministerul Public, uneori condiţiile logistice nu sunt cele mai strălucite şi atunci e nevoie de o prioritizare a cauzelor pe care ei le instrumentează. Şi atunci, ca ministru al Justiţiei, când observi că societatea acordă atenţie, suferă, există un fenomen care ar necesita o atenţie specială, poţi să transmiţi un mesaj în ceea ce priveşte această prioritizare. Deci în niciun caz nu este vorba de o descindere pe sectorul energetic de tip hărţuială sau abuz şi aşa mai departe, ci doar că în planul de activităţi aceste tipuri de anchete să fie prioritizate, ăsta este mesajul”, a adăugat Cătălin Predoiu.

Vezi și: Ministrul Justiției, despre conflictul din Bolintin Vale: 'Dacă instituțiile empatizează cu infractorii, cetățenii rămân fără apărare'

Ministrul Justiţiei a spus că ceea ce l-a determinat să transmită un astfel de mesaj Ministerului Public sunt discuţii purtate la nivelul Executivului, sau "unele împrejurări” invocate în acest discuţii, cu ar fi facturi "astronomice" primite de şcoli, spre exemplu.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a solicitat, joi, procurorului general Gabriela Scutea să investigheze ”orice tip de activitate infracţională ce ar putea fi desfăşurată în contextul crizei energiei şi a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.