Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Justiției din Moldova denunță un atac masiv asupra instituțiilor statului din partea clanurilor mafiote

Ministerul Justitiei din Republica Moldova
Sergiu Litvinenco

În următoarea perioadă urmează noi falsuri și dezinformări la adresa PAS, a anunțat public ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, transmite Știri.md.

Acesta a menționat că toate clanurile oligarhice din țară s-au unit și urmează să lovească în putere cu dezinformări.

”Când am pornit lupta cu clanurile oligarhice (toate, fără nicio excepție), era clar că aceasta va fi una pe viaţă şi pe moarte şi că hoţii, bandiţii vor folosi orice mijloace pentru a-i denigra pe cei care şi-au asumat-o. Era clar că toate clanurile se vor uni la un moment dat şi că îşi vor folosi resursele aproape nelimitate pentru şantaj, intimidări şi multă-multă mizerie mediatică.

Miza lor este semănarea neîncrederii în actul de justiţie, că dreptatea nu este posibilă în Moldova, că toţi sunt la fel, că toţi sunt (hoţi) ca și ei, şi că lucrurile niciodată nu se vor mai schimba. Ei, hoţii, îşi doresc un stat slab, cu instituţii slabe, care nu-şi poate apăra cetăţenii, pentru ca ei, hoţii, să poată fura în continuare cu miliardele banii oamenilor, sărăcindu-i şi aducându-i în pragul disperării. Este statul pe care şi-l doresc ei – un stat capturat, prădat nu doar de bani, dar şi de viitor”, spune ministrul.

În acest context, Litvinenco i-a îndemnat pe cetățeni să se concentreze pe informații veridice și să se gândească la viitorul european.

”Singura noastră şansă, poate ultima, este ca cetăţenii acestei ţări să se unească în jurul unei idei nobile – o Moldovă liberă, prosperă, adică fără hoți și trădători. Doar având încrederea că putem construi un stat puternic, liber şi prosper, un stat care să lucreze pentru oameni, un stat care are o identitate şi o vocaţie europeană, avem șansa să clădim un viitor aici la noi, acasă. Iar primul pas în această direcţie este să nu cădem pradă manipulării şi minciunii şi să ştim să alegem grâul de neghină”, a declarat Litvinenco.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.