Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul justiţiei din Norvegia a retras de pe Facebook o postare care a provocat un scandal

norvegia2

Ministrul norvegian al justiţiei, Sylvi Listhaug, considerată o persoană foarte controversată, a retras miercuri de pe Facebook o postare care a provocat emoţie în rândul supravieţuitorilor masacrului din insula Utoya din 2011 şi a pus-o în încurcătură pe şefa guvernului Norvegiei, Erna Solberg, relatează AFP. Listhaug, aleasă din partea Partidului Progresului (FrP), formaţiune populistă antiimigraţie, a făcut valuri acuzând pe Facebook vineri Partidul Muncii (de opoziţie) că el consideră că ''drepturile teroriştilor sunt mai importante decât securitatea naţiunii'', acuzaţie lansată după ce a fost respinsă o măsură a ministrului justiţiei ce viza posibilitatea deposedării de cetăţenia norvegiană a jihadiştilor, fără a recurge la un judecător, conform Agerpres.

Însoţit de o fotografie care arăta militanţi shebab (islamişti somalezi) ameninţători, mesajul a şocat cu atât mai mult cu cât membri ai Partidului Muncii au fost victime în 2011 ale celui mai sângeros atac terorist comis vreodată pe teritoriul norvegian de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pe 22 iulie 2011, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, care a fost şi el un timp membru al FrP, a ucis 77 de persoane într-un dublu atac: împotriva sediului guvernului din Oslo, condus în acea vreme de Jens Stoltenberg (Partidul Muncii), în prezent secretar general al NATO, şi împotriva unei tabere de tineret a Partidului Muncii din insula Utoya.

Din întâmplare, mesajul dnei Listhaug coincidea cu difuzarea în Norvegia a primului film consacrat acestei tragedii.

''Este extrem de grav'', au reacţionat într-o cronică doi supravieţuitori ai masacrului, în timp ce liderul Partidului Muncii, Jonas Gahr Store, a acuzat-o pe dna Listhaug de ''aţâţare a urii care a dus la masacrul din 22 iulie''.

Şefa guvernului Erna Solberg (conservatoare) a fost puternic criticată din cauza reticenţelor sale de a o reîncadra pe Sylvi Listhaug. ''Este un atac prea dur împotriva Partidului Muncii'', a admis ea în cele din urmă, fără a mulţumi însă vocile critice.

Presată să prezinte scuze, Listhaug a publicat un alt mesaj pe Facebook în care dă asigurări că nu a avut intenţia de a răni pe cineva. În cele din urmă, ea a retras postarea controversată invocând, într-un al treilea mesaj, probleme privind drepturile care interzic folosirea fotografiei cu militanţii shebab în scopuri politice.

Gestul nu a fost însă suficient pentru a dezamorsa criticile. ''Să prezinte scuze victimelor terorismului: Nu. Să prezinte scuze (agenţiei fotografice) Scanpix: Da'', afirma ironic un utilizator de Twitter.

AFP precizează că un ales al extremei stângi a anunţat depunerea unei moţiuni de neîncredere faţă de ministrul justiţiei, fapt ce riscă să sporească dificultăţile cu care se confruntă guvernul, minoritar în parlament, şi care îi va obliga pe aliaţii de centru-dreapta să tranşeze problema în mod ferm.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.