DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Justiției, la Consiliul JAI: 'Firește, vom relua reformele oprite în anii 2017-2018, derapajele au fost oricum oprite în 2019'

Inquam Photos / Octav Ganea
Cătălin Predoiu

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, participă, luni, de la ora 10,00, la lucrările Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, care vor loc în format video-conferinţă pe parcursul întregii zile, pe agenda de lucru fiind gestionarea pandemiei de COVID-19 de către democraţiile europene, precum şi măsurile de răspuns la discursul de incitare la ură şi la dezinformare, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

"Pandemia a încetinit activitatea Consiliului JAI în lunile anterioare, dar treptat ne-am adaptat şi ne-am reluat ritmul colaborării, deocamdată prin intermediul şedinţelor online. În acest context, reiterez poziţia Ministerului Justiţiei din România de a sprijini un mecanism Rule of Law pentru toate statele membre", a declarat Predoiu, înaintea începerii reuniunii.

El a precizat că România nu doreşte ca acest mecanism sa creeze un paralelism cu MCV pentru ţara noastră.

"În ce priveşte MCV, dincolo de dificultăţile din anii 2017-2018, nu ar trebui uitate progresele remarcabile făcute de România în cadrul MCV, în special în direcţia combaterii corupţiei. Am exportat şi putem exporta expertiză şi bune practici, fapt demonstrat de-a lungul timpului de nenumărate dialoguri care au avut loc la nivel de Minister de Justiţie şi Minister Public, în cadrul cărora partenerii din statele membre s-au aratat impresionaţi de rezultatele din România. Personal, am fost solicitat în primul meu mandat de colegii din Bulgaria, Marea Britanie, Cehia, Polonia, Italia să detaliem strategiile folosite de România în dezvoltarea sistemului judiciar şi a combaterii corupţiei la toate nivelurile", a spus Predoiu, potrivit comunicatului.

Ion Cristoiu: Firea consideră că actuala conducere a PSD a TRĂDAT-O! Iohannis vrea să termine de tot cu PSD


În opinia sa, sistemul judiciar românesc nu este mai prejos de alte sisteme judiciare din alte state membre, orice diferenţieri în monitorizare din această perspectivă fiind inadecvate şi apărând inechitabile.

"Fireşte, vom relua reformele oprite în anii 2017-2018, derapajele au fost oricum oprite în 2019, inclusiv graţie Referendumului pe Justiţie convocat de Preşedintele Klaus Iohannis anul trecut, iar lunile care vin vor marca reînceperea dezbaterilor publice în vederea reparării cadrului legislativ consacrat justiţiei şi anticorupţiei", a afirmat ministrul Justiţiei.

Consiliul JAI de luni este primul desfăşurat de la preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către Germania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.