Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Justiției vrea să abroge directiva prin care cărțile reduc din zilele de închisoare

audieri pruna 4

Ministrul Justiției, Raluca Prună, are de gând să propună Guvernului să adopte o ordonanță de urgență care să abroge articolul prin care pot fi reduse pedepsele persoanelor condamnate, în baza lucrărilor științifice. Declarația făcută marți, 12 ianuarie, vine după ce DNA s-a sesizat în cazul cărților scrise de persoane încarcerate.

"M-am decis constatând că fenomenul este scăpat complet de sub control să propun Guvernului României ca, printr-o ordonanță de urgență care va fi promovată în prima ședință de Guvern din luna februarie, să cer abrogarea acestei dispoziții. Nu am să insist acum asupra motivelor pentru care cer abrogarea. Voi face o consultare publică, pentru că legea obligă ca pentru orice fel de act normativ să existe o consultare publică. Urgența, cred că nu mai este cazul să detaliez, este evidentă. Este un fenomen scăpat de sub control și, pentru moment, cea mai bună soluție este abrogarea acestei dispoziții. Împreună cu această ordonanță de urgență pe care înțeleg să o promovez, voi pune în aceeași zi pe masa Guvernului regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, care de altfel trebuia să fie adoptat odată cu legea, în februarie 2014. La acest regulament s-a lucrat înainte ca eu să preiau mandatul", a declarat Raluca Prună, în cadrul unei conferințe presă, potrivit Agerpres.

De asemenea, Raluca Prună a arătat că, prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență, deținuții care scriu în prezent cărți în închisoare nu vor mai beneficia de reducerea pedepselor cu 30 de zile pentru fiecare lucrare.

Ministrul Justiției a mai spus că Legea 254/2013 privind executarea pedepselor nu a pus probleme de-a lungul timpului, însă, din 2013, a existat o creștere "fulminantă" și "exponențială" a cărților scrise de persoanele condamnate.

"Din 2007 până în 2010, există o lucrare pe an. Acum am primit alte cifre de la ANP, ceea ce arată că nici eu ca ministru al Justiției nu am niște cifre corecte. La nivelul anului 2014, am avut 90 de astfel de lucrări, iar în anul 2015 — 340 de lucrări. Există o decizie a directorului ANP din 2011, care prevede foarte detaliat care este procedura pe care o persoană condamnată trebuie să o urmeze în situația în care dorește să scrie o lucrare științifică", a spus Raluca Prună.

Totodată, întrebată cine anume trebuia să stabilească dacă o lucrare scrisă de un deținut are un caracter științific, Raluca Prună a arătat că "în primul rând, bunul simț".

"Dacă am o lucrare despre faptul că astăzi plouă, cred că suntem cu toții de acord că nu este o lucrare științifică. În afară de bunul simț, aceste lucrări erau în cele din urmă cenzurate de o instanță", a adăugat Raluca Prună, subliniind că au fost și instanțe de judecată care au respins caracterul științific al unor lucrări.

Citește și DNA s-a sesizat din oficiu în cazul publicărilor de cărți din penitenciare

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.