DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Lucian Bode: 'Rămân profund angajat să consolidez și să dezvolt în continuare Parteneriatul Strategic dintre România și SUA'

F. P.
bode sua

România a fost, este şi va rămâne un partener "de nădejde" al Statelor Unite ale Americii, iar relaţia bilaterală este "foarte puternică" şi a evoluat "foarte mult" în ultimele decenii, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care se află într-o vizită la Washington, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre ţara noastră şi SUA.

"Este un moment propice pentru a extinde acţiunile noastre către provocările comune cu care ne confruntăm, având în vedere că traversăm una din cele mai grave crize umanitare şi de securitate de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial", a evidenţiat Bode.

Potrivit ministrului, Parteneriatul Strategic a influenţat decisiv evoluţia României în ultimii 25 de ani, iar ţara noastră este astăzi "unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA în lume".

"La ceas aniversar, mă bucur că am putut să celebrez acest moment deosebit la Washington, alături de oficiali şi parteneri americani şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din SUA. Relaţia bilaterală dintre România şi SUA este foarte puternică şi a evoluat foarte mult în ultimele decenii, iar comunitatea de români de aici a avut o contribuţie deosebită în acest sens. Sprijinul oferit de SUA în aceşti ani a fost definitoriu şi a întărit profilul politic, economic şi de securitate al României în lume", a mai scris Lucian Bode.

Ministrul de Interne i-a mulţumit ambasadorului României la Washington, Andrei Muraru, şi echipei sale, care au participat la evenimentul prilejuit de aniversarea a 25 de la lansarea Parteneriatului Strategic România - SUA.

"Rămân profund angajat să consolidez şi să dezvolt în continuare Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, precum şi relaţia noastră transatlantică", a transmis ministrul de Interne.

O delegaţie a ministerului Afacerilor Interne, condusă de Lucian Bode, efectuează o vizită oficială în SUA, în perioada 16 - 18 mai.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.