Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a declarat că modernizarea Stadionului Arcul de Triumf, după cel din Ghencea, reprezintă "încă o dovadă că se poate şi în România".
El a participat la demararea recepţiei Stadionului "Arcul de Triumf", care a fost refăcut printr-un proiect realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.
"Suntem împreună, după doar o săptămână, la un eveniment important pentru lumea sportului: finalizarea celui de-al doilea obiectiv asumat de România pentru Campionatul European de fotbal, şi anume Stadionul Arcul de Triumf. La fel ca la Stadionul Steaua, nu vorbim despre un simplu stadion, ci despre un complex sportiv care are în componenţa lui cel mai modern centru de recuperare pentru sportivi. Încă o dovadă că se poate şi în România. Angajamentele guvernului liberal Ludovic Orban se transformă în realitate", a spus Ştefan.
El a mulţumit celor care au finalizat lucrările de construcţie ale stadionului înainte de termenul stabilit prin contract - aprilie 2021.
Ministrul Lucrărilor Publice, despre modernizarea Stadionului "Arcul de Trumf": Încă o dovadă că se poate şi în România
Explorează subiectul
Articole Similare

415
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
415

951
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
951

591
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
591

780
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
780

1.218
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.218

54
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
54

2.232
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.232

1.979
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
1.979

2.465
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
2.465

51
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
51

1.889
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
1.889

4.104
Traian Băsescu are soluția. Cum poate să iasă România din criză: 'Partidele nu au specialiști. Nu e o palmă venirea fondului'
4.104

3.271
Rareș Bogdan îl atacă în termeni duri pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune: „Iei zece piei tot de pe calul care trage?”
3.271

















Comentează