DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Mediului, atac DUR la adresa lui Emil Boc. Graţiela Gavrilescu anunţă SANCŢIUNI drastice - VIDEO

emil boc

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a lansat un atac dur la adresa primarului Emil Boc. Aflată într-o vizită la rampa de gunoi de lângă Cluj-Napoca, de la Pata Rât, ministrul a declarat că niciunul dintre cele şase depozite de deşeuri din judeţ nu este conform, situaţia respectivă fiind inadmisibilă.

Citeşte şi: Ministrul Apărării a făcut ANUNŢUL. Ce se întâmplă cu salariile angajaţilor MAPN

''Niciun depozit din judeţul Cluj nu este conform, sunt şase şi toate neconforme. Deşeurile din judeţul Cluj s-au plimbat prin toată ţara, la Alba, la Bihor, la Odorheiul Secuiesc, oriunde, dar numai depozitarea lor într-un depozit conform nu s-a făcut. Sunt foarte întârziaţi cu punerea în aplicare a SMID-ului, au avut bani din fonduri europene pentru perioada 2007 - 2013, proiect care s-a fazat, nu s-a finalizat. Depozitul ar trebui să fie finalizat în 2020. Le voi face astăzi grafic de lucrări celor de la Consiliul Judeţean Cluj şi vom veni în fiecare lună, alţii au făcut absorbţii de sute de milioane de euro, acesta de ce nu se poate face? De ce să punem sănătatea populaţiei în pericol? De ce nu sunt în stare responsabilii de aici, începând de la Primăria Cluj-Napoca şi de la CJ Cluj? Este inadmisibil. Să vedem dacă plouă cum toate deşeurile sunt în stradă. Clujul are situaţia cea mai grea, cea mai urâtă şi nu ştiu ce judeţ o să îşi mai permită să primească deşeurile din judeţul Cluj'', a spus Graţiela Gavrilescu.

Ea a mai afirmat că va fi foarte drastică cu toate instituţiile Ministerului Mediului de la Cluj, dacă acestea nu îşi îndeplinesc atribuţiile.

Citeşte şi: O nouă zi LIBERĂ pentru elevi, în această săptămână. Când se vor închide şcolile

''Am vrut să vedem ce se întâmplă cu depozitul de la Pata Rât, pentru că este o pată neagră pe toată zona aceasta de plin centru al Ardealului şi este inadmisibil, a depăşit cu mult ceea ce se întâmplă la Braşov. (...) Este inacceptabil ca fiecare clujean, fiecare român, să plătească pentru o proastă gestiune a banului public din cauza celor de la judeţul Cluj. Ne interesează siguranţa cetăţeanului. (...) Vreau să văd cu ce soluţie vine CJ Cluj, dar vreau să fie una sustenabilă, pertinentă şi rapidă. (...) Este inadmisibil, am tras un semnal de alarmă din momentul în care vremea rea a început să apară'', a completat ministrul Mediului.

Graţiela Gavrilescu, însoţită de specialişti din cadrul Ministerului Mediului, a verificat, luni, modul în care autorităţile judeţene gestionează situaţia depozitelor de deşeuri. De asemenea, ea a avut discuţii, la Prefectura Cluj, cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii instituţiilor de mediu din judeţ, ai DSP Cluj, ai ADI Cluj-Napoca şi ai ABA Someş-Tisa, privind problema depozitului de deşeuri Pata Rât, dar şi alte aspecte importante de mediu, scrie AGERPRES.

Citeşte şi: Grav accident în judeţul Dolj. Mai multe persoane au MURIT. SMURD intervine cu elicopterul .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.