Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Mediului, dezvăluiri grave: Ce a ars de fapt în incendiul de trei zile de la Ploieşti

Mediafax
incendiu depozit mase plastice

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, vineri, în timpul unei acţiuni de plantare de castani în judeţul Prahova, că în incinta depozitului de la periferia municipiului Ploieşti cuprins, duminică, de un incendiu care a ars până miercuri după-amiază erau depozitate nu numai mase plastice, ci şi deşeuri medicale pentru care nu exista aviz de mediu. În acest context, Gavrilescu cere anchetă rapidă a poliţiei şi spune că nu crede în astfel de întâmplări, informează news.ro

"Nu a venit şi nu a făcut nicun fel de cerere către Agenţia locală de Protecţia Mediului pentru revizuirea autorizaţiei şi care a constatat că au depus şi alte deşeuri decât cele pe care le aveau în autorizaţia iniţială şi nu-mi este frică să spun, erau chiar şi deşeuri medicale care nu aveau ce să caute în locul acesta", a afirmat Graţiela Gavrilescu, referindu-se la depozitul care a ars în cartierul Mimiu, de la periferia din zona de sud a Ploieştiului.

Citește și: Mișcare de ULTIMĂ ORĂ a soției lui Klaus Iohannis - Prima doamnă le-a trimis procurorilor un fax

Gavrilescu a precizat că se aşteaptă ca Poliţia şi alte instituţii care colaborează cu Ministerul Mediului să facă "o anchetă rapidă" în acest caz.

Ministrul Mediului a spus că nu crede că acest incendiu este o întâmplare.

"Eu de felul eu nu cred în întâmplări, dovadă şi atunci cînd m-am dus la Măldăreşti şi am spus că nu cred în întâmplări şi că cred că cineva a făcut-o intenţionat, lucru care s-a şi adeverit, şi nu numai în cazul Măldăreştiului, dar şi la Cluj şi în alte părţi unde aşa, vezi Doamne, chipurile se autoaprinde aşa, dintr-o dată, unde nici măcar nu există o temperatură mare care să determine autoaprinderea unor astfel de deşeuri care sunt depuse în centrele respective", a explicat Gavrilescu.

Incendiul la depozitul de mase plastice deţinut de firma Urban-ICIM a izbucnit duminică după-amiază, fiind stins după trei zile.

ISU Prahova a anunţat că, după lichidarea incendiului, s-a stabilit că focul a distrus aproximativ 5.300 tone de materiale plastice şi solide sub formă de baloţi, deşeuri provenind de la componente auto, uleiuri uzate, materiale textile, deşeuri medicale, precum şi două autoutilitare.

Totodată, pompierii au stabilit drept sursă probabilă a incendiului "flacăra", iar împrejurarea determinantă este reprezentată de utilizarea "focului deschis în spaţii închise".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.