Ministrul Mediului promite măsuri radicale în 24 de ore în criza apei: 'Ar fi trebuit să fie luate deja de mai multe zile'. Ce acuzații lansează

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-12-2025 20:20

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat marți seară, la Antena 3 CNN, că miercuri vor fi luate „deciziile absolut evidente” în urma crizei apei potabile din Prahova și Dâmbovița, imediat ce raportul Corpului de Control va fi finalizat. Buzoianu a criticat dur modul în care autoritățile din subordinea ministerului au gestionat situația, acuzând lipsa de comunicare și măsuri întârziate.

„Mâine, în baza raportului Corpului de Control, sunt convinsă că vor fi luate deciziile absolut evidente care ar fi trebuit să fie luate deja de mai multe zile. Ea a arătat că reprezentanţii autorităţilor din subordinea Ministerului Mediului de la nivel local nu au transmis niciun fel de informaţii către minister.

Ce acuzații lansează

„Problema lor nu este doar că nu au transmis informaţia, ci şi că nu au luat măsurile necesare să prevină, faptul că nu au făcut rezerve de apă, că nu au comunicat ulterior apariţia incidentului. Sunt o serie întreagă de lucruri care s-au întâmplat, inclusiv cu încălcarea legislaţiei”, a afirmat Buzoianu.

„Să nu avem niciun fel de dubiu că discuţia legată de Paltinu nu este decât o manipulare, în încercarea de a ne îndepărta de la nişte măsuri pe care suntem pregătiţi să le luăm”, a mai spus ministrul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri