Ministrul Mediului promite sprijin pentru victimele inundațiilor din Amzacea

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 05-09-2024

Actualizat: 05-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: gov.ro

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vizitat joi localitatea Amzacea, afectată de inundațiile fără precedent care au lovit zona în ultimele 48 de ore. În urma unei ploi record, de peste 200 de litri pe metru pătrat, au fost distruse gospodării și localnicii sunt într-o situație extrem de dificilă, potrivit mediafax.

„Am întâlnit oameni loviți de necazuri greu de imaginat. Familiile afectate și-au pierdut munca de-o viață și se confruntă acum cu o luptă zilnică”, a declarat ministrul Fechet.

Acesta a mai menționat că a observat că dezastrul a fost agravat de canalizarea înfundată, ceea ce a intensificat impactul inundațiilor asupra locuințelor și terenurilor.

Fechet a asigurat localnicii că Guvernul este alături de ei în această perioadă critică. Conform acestuia, echipele de la Apele Române sunt deja la fața locului pentru a începe lucrările de decolmatare, iar autoritățile vor oferi sprijin financiar și logistic pentru reconstrucția caselor.

„Ne angajăm să facem tot posibilul pentru ca, până la iarnă, fiecare familie să poată dormi din nou în propria casă, în siguranță”, a adăugat ministrul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri