Condamn orice agresiune de acest fel şi îmi doresc ca toţi autorii acestor fapte împotriva activistului Tiberiu Boşutar şi a jurnaliştilor care îl însoţeau să fie identificaţi şi să suporte consecinţele legale maxime, a scris vineri, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, în replică la incidentul produs joi seara într-o pădure din comuna Coşna, judeţul Suceava.
"M-am întâlnit cu Tiberiu Boşutar acum câteva săptămâni, la minister, am discutat despre importanţa muncii pe care o depune alături de toţi ceilalţi activişti de mediu şi avertizori de integritate. Avem aproape 1 milion de interogări în aplicaţia Inspectorul Pădurii, iar cetăţenii, atunci când verifică transporturi şi reclamă nereguli, ne sprijină direct în lupta cu hoţii de lemne. Lucrurile au ajuns însă mult prea departe! Nu putem accepta asemenea fapte reprobabile, care pun în pericol integritatea şi chiar viaţa celor care apără pădurea. Condamn orice agresiune de acest fel şi îmi doresc ca toţi autorii acestor fapte împotriva activistului Tiberiu Boşutar şi a jurnaliştilor care îl însoţeau să fie identificaţi şi să suporte consecinţele legale maxime. Iar dacă se va confirma că o parte dintre agresori sunt personal silvic, ei trebuie să fie excluşi imediat din această breaslă", menţionează oficialul.
Ministrul de resort a adăugat că solicită "tuturor structurilor din sistemul silvic şi de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penală şi să ofere întreg sprijinul pentru identificarea şi sancţionarea vinovaţilor". "Garda Forestieră Suceava a pornit deja un control în acea zonă, iar orice abatere de la legislaţia silvică identificată va fi drastic sancţionată", a subliniat Tanczos.
Cinci persoane sunt audiate, vineri, de către poliţiştii din Vatra Dornei, după ce membrii unei echipe care filma un documentar despre defrişările ilegale au fost agresaţi de mai mulţi indivizi.
"La sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei sunt deja cinci persoane care au fost implicate în altercaţia de aseară, care sunt supuse activităţilor procedurale, respectiv sunt audiate cu privire la eveniment. (...) Am constituit din oficiu dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere şi continuăm activităţile procedurale. Sperăm noi ca după efectuarea acestor audieri şi sub coordonarea procurorului de caz, bineînţeles şi cu administrarea celuilalt material probator pe care îl vom identifica în cadrul cercetărilor, să fie şi destule motive pentru a se dispune şi măsuri procesuale", a declarat vineri, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, comisarul şef Ionuţ Epureanu.
Acesta a confirmat că printre persoanele conduse la audieri se numără şi proprietarul pădurii în care a avut loc incidentul, precum şi un inginer silvic, dar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
"Vrem să stabilim cu exactitate şi numărul acestora (...) şi calitatea pe care au avut-o în ducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, să vedem cu exactitate care dintre persoane a fost implicată, gradul de implicare şi individualizarea vinei fiecăruia şi ulterior să poată fi dispuse şi măsurile legale faţă de aceştia", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Greenpeace România a anunţat, anterior, că cele trei victime ale agresiunii sunt jurnaliştii Mihai Dragolea şi Radu Constantin Mocanu, precum şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar.
"Regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna (jud. Suceava). Echipamentul şi toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei", se arată într-o postare de pe contul de Facebook al Greenpeace România.
Potrivit sursei citate, toate cele trei victime au primit îngrijiri medicale, iar starea lor este stabilă.
"Avocaţii Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conştiente şi le oferă asistenţă juridică de urgenţă. Cerem Inspectorului General al Poliţiei Române şi Inspectorului Şef al IPJ Suceava să se implice direct în soluţionarea acestui caz şi să urmărească ancheta până la finalizarea ei!", precizează organizaţia de mediu.
Ministrul Mediului, reacție dură după ce un activist de mediu și doi jurnaliști au fost bătuți: 'Lucrurile au ajuns mult prea departe'
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

99
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
99

5.968
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
5.968

882
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
882

1.507
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.507

2.406
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.406

1.524
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.524

1.007
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.007

865
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
865

3.408
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.408

2.672
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.672

2.721
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.721

3.597
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.597

797
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
797
















Comentează