Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Foto | Ministrul Muncii a mers la vamă pentru a le oferi locuri de muncă refugiaților ucraineni

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, sâmbătă, că a mers în Vămile Rădăuţi-Prut şi Stânca-Costeşti pentru a-i informa pe cetăţenii ucrainieni care intră în România despre posibilităţile de angajare în ţara noastră. El a precizat că în Botoşani autorităţile pun la dispoziţie 3.000 de locuri de cazare pentru cetăţenii din Ucraina.

“Am mers astăzi în Vămile Rădăuţi-Prut şi Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, prin care intră în România cetăţeni ucraineni, pentru a-i informa, pe aceia care doresc să muncească în ţara noastră, despre posibilităţile de angajare pe teritoriul României”, a scris, sâmbătă, pe Facebook,ministrul Muncii.

Marius Budăi a anunţat, de asemenea, că în judeţul Botoşani există 3.000 de locuri de cazare puse la dispoziţie de către autorităţi.

”Totodată, ne-am mobilizat şi la nivelul judeţului Botoşani şi putem pune la dispoziţia cetăţenilor ucraineni aproximativ 3.000 de locuri de cazare.

În caz de nevoie şi Societatea Comercială de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, din subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice, poate pune la dispoziţie capacităţi de cazare pentru refugiaţi”, a mai scris Marius Budăi.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, vineri, că cetăţenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul României nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de 9 luni dintr-un an calendaristic.

Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în România, vineri, pe la frontiera cu Republica Moldova a crescut cu 147% faţă de ziua anterioară, în timp ce la graniţa cu Ucraina s-a înregistrat o scădere uşoară, anunţă Poliţia de Frontieră. De la declanşarea crizei, 54 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român în punctele de trecere a frontierei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.