Ministrul Muncii dă asigurări după cifrele îngrijorătoare de la Ministerul Finanțelor: 'Nu va fi depășit'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 31-10-2019

Actualizat: 31-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Marius Budăi, ministrul demis al Muncii, susține că România se va încadra în limita de deficit bugetar de 3%, după cum o arată o estimare a Băncii Mondiale, deși datele publicate miercuri de către Ministerul Finanțelor Publice arată că indicatorul mai are doar 0,4 puncte procentuale până la ponderea maximă acceptată.

„Imediat după demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură, Banca Mondială a publicat un raport, în care face o estimare că România se va înregistra cu un deficit bugetar de 3% - deci nu va fi depășit”, a afirmat, miercuri seară, în direct pe B1 TV, Marius Budăi, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

BNR îi arată calea viitorului guvern: Patru măsuri propuse în locul creşterii taxelor


Declarațiile ministrului demis al Muncii vin în contextul în care deficitul bugetar al primelor nouă luni ale anului este de 2,6%, cu doar 0,4 puncte procentuale sub limita maximă acceptată la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor execuției bugetare, publicate miercuri de Ministerul Finanțelor Publice.

„Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat pe primele nouă luni ale anului 2019 cu un deficit de 26,97 miliarde de lei, respectiv 2,6% din PIB”, transmite Ministerul Finanțelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri