Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Nica spune că personalul implicat în atragerea fondurilor europene va beneficia de rambursarea acelui spor din bugetul UE

agerpres.ro
marius nica

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, a anunţat, joi, că funcţionarii consiliilor judeţene şi ai primăriilor care implementează proiecte cu finanţare europeană vor beneficia de sporuri asigurate din bugetul Uniunii Europene. El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Bacău, că sporurile se vor ridica la nivelul celor de care beneficiază funcţionarii din aparatul central.

"Am trimis la Comisia Europeană modificarea Programului Operaţional Regional şi, începând din acest moment, personalul care este implicat în atragerea acestor fonduri europene din cadrul Consiliului Judeţean şi al primăriilor va beneficia de rambursarea acelui spor pe care îl primesc şi angajaţii mei din Fonduri Europene. Deci avem grijă şi de resursa umană în ceea ce priveşte aceste proiecte", a afirmat Nica, anunţă Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul delegat pentru Fonduri Europene a subliniat că prioritatea Guvernului Tudose o reprezintă finanţarea investiţiilor în modernizarea drumurilor judeţene, cu fonduri de la Uniunea Europeană. "Până la sfârşitul anului închidem toată regiunea Moldovei în ceea ce priveşte investiţiile în drumurile judeţene din fonduri europene. Este un obiectiv clar pe care Guvernul Tudose l-a asumat în acest mandat şi îl vom duce bun sfârşit", a afirmat Nica.

Nica a semnat, joi, contractul de finanţare pentru proiectul Regiunea Nord-Est- Axa rutieră strategică 3 Neamţ- Bacău, care prevede reabilitarea 93 de kilometri de drum judeţean din Bacău. Proiectul are o valoare totală de 184,6 milioane de lei, din care 175,6 milioane de lei (aproximativ 39 milioane euro) reprezintă o finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional (POR).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.