Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ștefan Radu Oprea, a precizat joi, că investițiile străine din România au crescut cu 17,4% în primele cinci luni ale anului, precizând că programul InvestRomania reprezintă „un punct unic de contact pentru investitorii străini”, scrie Mediafax.
„Invest România este instrumentul prin care noi suntem alături de potențialii investitori, de oriunde din lume, astfel încât să le furnizăm toate informațiile, funcționăm ca punct unic de contact, aceșt investitori, dorind să-și fundamenteze decizia, iar noi spunem că singura decizie înțeleaptă este aceea de a investi în România”, a declarat Ștefan Radu Oprea.
„O foarte mare parte din fondurile care astăzi au intrat ca investiții străine directe în România, sunt reprezentate de către dezvoltările afacerilor deja existente. Și atunci, Invest România este alături de investitori pe tot parcursul acestui proces. 17,4% reprezintă creșterea investițiilor străine pe primele cinci luni ale anului. Cred că efortul pe care îl depunem în Minister în Invest România este simplu de cuantificat”, a declarat Ștefan Radu Oprea.
Potrivit ministrului, schema de ajutor de stat pentru companiile românești cuprinde „apeluri continue de proiecte, scăderea plafonului de la zece milioane la trei milioane, ceea ce înseamnă că firmele cu capital românesc au posibilitatea de a accesa schema de ajutor de stat. Și o altă dorință a mediului de afaceri a fost posibilitatea demarării investiției înainte de semnarea contractului de finanțare”, a declarat Ministrul.
Citește și: După incendii, averse violente au provocat inundații în nordul Atenei
De asemenea, în cadrul conferinței de prezentare a bilanțului la șase luni, ministrul a precizat că abordările ministerului sunt reprezentate de crearea unui mediu de afaceri stabil și predictibil, încurajarea și susținerea spiritului antreprenorial, creșterea numărului și volumului de investiții străine directe și promovarea producătorilor români la export și susținerea internaționalizării companiilor românești.
Programele IMM prezentate de ministrul pentru Mediul de Afaceri au fost: Start-Up Nation, Programul pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, Programul UNCTAD EMPRETEC, Programul național multianual de microindustrializare, program privind promovarea exporturilor, Programul de susținere a nternaționalizării operatorilor economici români, programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață.
Comentează