Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, s-a întâlnit cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit

youtube.com
andreea pastirnac

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a avut o întrevedere cu Michel Barnier, Negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit.

Potrivit unui comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO, în cadrul discuțiilor, demnitarul român a prezentat preocupările comunității românești din Marea Britanie, în contextul recentei vizite din perioada 3-5 noiembrie a.c., accentuând necesitatea informării corespunzătoare a cetățenilor români aflați pe teritoriul britanic, cu privire la procedurile administrative necesare înregistrării acestora pe lângă autoritățile britanice, precum și pentru simplificarea acestora.

De asemenea, oficialul român a abordat și problematica punctuală a cetățenilor români din Anglia, al căror statut este în proces de reevaluare de catre autoritățile britanice, solicitând ca toate drepturile acestora să fie respectate. Mai mult decât atât, ministrul a adus în atenție teme recurente în rândul comunității românești precum: transferul de pensii, transferul de beneficii sociale, situația studenților sau reîntregirea familiei.

În acest sens, Michel Barnier a prezentat actualul stadiu al negocierilor, subliniind că se urmărește îndeplinirea mandatului în ceea ce privește protejarea și menținerea drepturilor cetățenilor români din Regatul Unit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.