Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Sănătăţii a vizitat spitalul mobil de la Leţcani, din Iași, care începe să primească pacienţi cu COVID-19

Facebook
Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vizitat spitalul mobil de la Leţcani care începând de vineri primeşte pacienţi infectaţi cu COVID-19, această unitate sanitară mobilă funcţionând ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi pe toată perioada pandemiei, potrivit Agerpres.

Cu o capacitate de 256 de paturi, unitatea mobilă va funcţiona pentru început cu 30 de paturi în saloane şi 24 de paturi la terapie intensivă.

"Am făcut această evaluare pentru a vedea dacă avem personal, dacă avem pregătite acele paturi, şi sunt. Deocamdată se avizează primele 30 de paturi. Avizele de la Mediu şi Ape au venit ieri şi astăzi. Aşteptăm într-o jumătate de oră şi primul pacient care trebuie să vină la acest spital", a declarat Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului Sănătăţii, unitatea medicală mobilă de la Leţcani va funcţiona pentru început cu personal medical detaşat de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

"Această secţie funcţionează ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase 'Sfânta Parascheva'. După cum ştiţi, noi avem şi ordin, Casa Naţională plăteşte în funcţie de cheltuieli şi tot ce înseamnă activitate medicală", a spus ministrul.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

Conform acestuia, în cazul în care va fi nevoie de mai mult personal medical, mai ales la Terapie Intensivă, acesta va fi detaşat de la spitale din celelalte judeţe.

"Aici a fost prezentă şi doamna profesor (Ioana - n.r.) Grigoraş, care a evaluat posibilitatea de personal pe ATI pe toate judeţele Moldovei. Se găseşte acest personal. Urmează ca în perioada imediat următoare în funcţie de necesităţi şi mărirea capacităţii acestui spital să avem o evaluare despre detaşări de personal", a spus ministrul Sănătăţii.

Spitalul mobil are o capacitate de 256 de paturi, din care 103 la terapie intensivă. Unitatea medicală este construită din peste 100 de containere de diferite dimensiuni care sunt amplasate în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde se află Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani. Locaţia a fost aleasă pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei.

Spitalul mobil de la Leţcani are triaj, Unitate de Primire a Urgenţelor şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţii pentru oxigen, zonă de cazare pentru personalul medical.

Spitalul mobil este singurul spital ROL 3 din România şi Sud Estul Europei. Este de asemenea singurul spital care dispune pentru toate cele 256 de paturi din dotare de sistem de presiune negativă, care reduce practic aproape de zero riscul contractării de infecţii bacteriene sau de altă natură.

Spitalul a fost achiziţionat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, cu fonduri alocate de consiliile judeţene din Iaşi şi Neamţ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.