Ministrul Sănătății bate cu pumnul în masă și anunță controale inopinate: 'Cine nu înțelege asta, pleacă' / Testul de bază pentru spitalele din România

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-07-2025 22:53

Actualizat: 26-07-2025 01:53

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/rogobete.alex

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri seară că va începe, începând de săptămâna viitoare, o serie de vizite inopinate în spitalele publice din România, ca reacție la zecile de sesizări primite de la pacienți prin platforma online lansată de minister. „Respectul în spitale nu este o opțiune. Este o obligație. Cine nu înțelege asta, pleacă”, a declarat ministrul, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

Rogobete a precizat că a fost recent într-un spital public unde a observat condiții exemplare: curățenie, comportament civilizat, mâncare corespunzătoare și performanță medicală. În acel spital, pacienții au primit la masă inclusiv somon cu broccoli – o situație pe care ministrul o consideră normală, nu o excepție. El a respins afirmațiile potrivit cărora meniul ar fi fost modificat special cu ocazia vizitei sale.

„Astăzi, de exemplu, deși nu am fost acolo, în același spital s-a servit din nou somon cu broccoli. Asta este realitatea. Nu folclor. Nu excepție”, a adăugat el.

În urma vizitei și a lansării formularului de sesizări online, ministerul a primit peste 200 de mesaje de la pacienți, însoțite de fotografii. În timp ce unele arată condiții bune, altele evidențiază probleme grave de igienă, alimentație sau atitudine din partea personalului.

Ministrul a subliniat că verificările viitoare vor viza punctual spitalele indicate de pacienți, iar concluziile vor fi făcute publice, indiferent dacă reflectă aspecte pozitive sau negative.

„Respectul pornește de la lucrurile de bază și de umanitate: mâncare, curățenie, comportament. Nu e filozofie. E bun-simț”, a spus Rogobete. Acesta a transmis un avertisment clar către personalul aflat în funcții de conducere: „Cine nu e capabil să-l aplice, nu are ce căuta într-o funcție de conducere într-un spital public.”

Totodată, ministrul a reiterat că investițiile masive în sistemul sanitar nu urmăresc doar modernizarea infrastructurii, ci și îmbunătățirea relației dintre personalul medical și pacienți.

„Cine își face treaba – are tot sprijinul meu”, a concluzionat Alexandru Rogobete.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri