Ministrul Sănătății anunță extinderea reţelei de centre de expertiză pentru bolile rare

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-10-2025 18:17

Article thumbnail

Sursă foto: Alexandru Rogobete/Facebook

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri că extinderea reţelei de centre de expertiză pentru bolile rare (CEBR) continuă prin includerea a trei noi unităţi specializate în domeniile neuromuscular, hematologic şi cardiovascular.

Potrivit acestuia, cele trei centre se alătură celor 44 deja existente şi funcţionează în următoarele unităţi sanitare:
* Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş - CEBR în domeniul bolilor neuromusculare rare pentru adulţi;
* Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Moineşti - CEBR în domeniul bolilor hematologice rare;
* CARDIOMED - CEBR în domeniul bolilor cardiovasculare.

În cadrul acestor centre, pacienţii beneficiază de evaluare clinică, investigaţii genetice, diagnostic de specialitate, planuri terapeutice şi de recuperare, consiliere genetică şi psihologică, dar şi de programe educaţionale pentru ei şi familiile lor. Activitatea se desfăşoară printr-o abordare multidisciplinară.

"Extinderea reţelei CEBR reprezintă un pas important pentru sprijinirea pacienţilor cu boli rare din România, mulţi dintre ei confruntaţi cu diagnostic întârziat sau lipsa unui tratament specific. Ministerul Sănătăţii îşi reafirmă angajamentul de a sprijini pacienţii cu boli rare şi echipele medicale care îi îngrijesc, investind în infrastructură, expertiză şi acces la inovaţie medicală", a scris ministrul pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri