Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Sănătății, MESAJ SFIDĂTOR pentru academicianul Leon Dănăilă: Fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă

www.botosaneanul.ro
Leon Dănăilă

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, i-a transmis academicianului Leon Dănilă, care are nevoie de o proteză de şold, că ”nevoile în sistemul de sănătate sunt foarte mari” şi că ”fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă”.

Aflată într-o vizită, la Timişoara, Ioana Mihăilă, a fost întrebată ce îi transmite academicianului Leon Dănilă care aşteaptă o proteză de şold, ea declarând că are toată compasiunea şi simpatia pentru toţi pacienţii.

 

”Nevoile în sistemul de sănătate sunt foarte mari. Am toată compasiunea şi toată simpatia pentru toţi pacienţii care în cursul anului trecut şi de când a început pandemia, nu au reuşit să ajungă la asistenţa medicală. Dar nu pot să mă opresc în a avea compasiune pentru acei pacienţi infectaţi cu COVID care au trebuit să stea zile întregi în unităţile de primiri urgenţe. Aşa că, în acel moment, decizia a fost luată pentru acei pacienţi care deja ajunseseră la spital şi pentru care riscul era de a-şi pierde viaţa în următoarele zile. Acesta a fost motivul, motiv pe care l-am explicat şi în întâlnirile pe care le-am avut cu şefii de secţie şi cu managerii de la Foişor şi care a părut că este înţeles de către personalul medical de acolo, motiv pentru care doresc să le mulţumesc pentru colaborarea din aceste săptămâni şi pentru faptul că au fost deschişi la a trata pacienţii care aveau atâta nevoie în acel moment de asistenţă medicală”, a declarat Ioana Mihăilă.

 

Ioana Mihăilă a mai fost întrebată dacă ia în calcul urgentarea celor care au nevoie de operaţii, cum este cazul academicianului Leon Dănilă, ministrul Sănătăţii declarând că încurajează tratarea pacienţilor în funcţie de prioritatea medicală.

 

”Cred că fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă pe care afecţiunea o reprezintă, nu neaparat numele pacientului îl reprezntă. Aşa că indiferent de cine este pacientul care are nevoie de asistenţă medicală, încurajez personalul medical şi managerii să trateze aceşti pacienţi în funcţie de prioritatea medicală pe care afecţiunea o reprezintă”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

 

Academicianul Leon Dănilă se află pe lista de aşteptare a Spitalului Foişor din Capitală, pentru a primi o proteză de şold.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.