DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Sănătăţii vine cu vești bune: 'Prima tranşă de vaccinuri împotriva COVID-19 este planificată pentru sfârşitul lunii decembrie'

Guvernul Romaniei
Nelu Tataru

Prima tranşă de vaccinuri Sars-Cov-2 ar trebui să ajungă în România la sfârşitul lunii decembrie, iar în ianuarie va începe vaccinarea, în primul rând pentru personalul medical, a anunţat ministrul Sănătăţi, Nelu Tătaru, la videoconferinţa Profit Health Forum.

Ministrul a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană. „Avem o primă tranşă care ar trebui să vină la sfârşitul lui decembrie şi să începem în ianuarie. Intenţia noastră este - şi în planificarea pe care o avem - ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, a declarat ministrul Sănătăţii conform Profit.ro.

El a precizat, totodată, că, în ultimele săptămâni, efortul autorităţilor a constat în extinderea facilităţilor de terapie intensivă. Astfel, dacă pandemia de coronavirus a găsit România, în urmă cu 8 luni, cu un număr de 740 paturi de ATI, s-a ajuns în prezent la 1.200, iar în perioada imediat următoare vor fi asigurate 1.400 de paturi.

Nelu Tătaru a amintit că la debutul pandemiei depozitele erau goale în privinţa medicamentelor şi echipamentelor necesare combaterii pandemiei, subliniind că, probabil, în această perioadă s-a investit în dotarea spitalelor mai mult decât în ultimii 30 de ani, din această perspectivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.