DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Transporturilor acuză majorarea salariilor din Metrorex: Venitul mediu, în jur de 10.000 de lei. S-a dublat față de acum patru ani

metrou metrorex

Situația financiară a Metrorex este dificilă, a declarat duminică la Digi24 ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, care a vorbit de creșterea numărului de angajați și de scăderea veniturilor, în condițiile unui transport redus din cauza epidemiei de coronavirus.

Citește și: CTP îl face PRAF pe Klaus Iohannis: 'Ești ridicol și jenant. E de-a dreptul grotesc!'

Ministrul a zis că că venitul mediu al salariaţilor din Metrorex este de 10.000 de lei lunar şi că regia, în condiţii de pandemie şi de reducere drastică a numărului de călătorii cu metroul, a crescut cu 18% salariile angajaţilor şi a suplimentat numărul de salariaţi cu 1300. Liderul sindicatului din Metrorex a reacţionat, spunând că ministrul nu este bine informat.

„Metrorex, din păcate, este într-o situaţie financiară şi structurală, de cheltuieli, foarte dificilă. Subvenţia pentru această companie, cred că acum cinci -şase ani era, din bugetul de stat, undeva la 250 de milioane de lei. Anul trecut s-au plătit 687 de milioane de lei. Ca să faceţi o comparaţie de mărime, bugetul Ministerului Transporturilor, pe bani europeni – este 14 miliarde per ansamblu - dar pe bani europeni e undeva în zona 6-7 miliarde. Deci 10% sau mai mult din banii întregii ţări, care sunt pentru toată reţeaua, să se ducă către subvenţionarea metroului din Bucureşti. Iar nevoile pentru anul 2021 sunt mai mari. Metrorex a cerut chiar 1,1 miliarde de lei. Numai salariile sau cheltuielile salariale pe 2021 sunt mai mari cu 200 de milioane de lei ca în 2020 ca urmare a măsurilor luate anul trecut. A fost o creştere a Contractului colectiv de muncă aprobată şi înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu 18%. Deci, în vremuri de pandemie în care călătoriile cu metroul s-au prăbuşit şi, prin urmare veniturile companiei s-au prăbuşit, acolo conducerea şi partenerul social au decis că este o mişcare înţeleaptă această creştere de salarii”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă la Digi 24.

Ministrul Transporturilor a precizat că venitul mediu în cadrul Metrorex este de aproximativ 10.000 de lei.

„Este o dublare a cât era acum trei-patru ani, prin 2017. Anul trecut s-au angajat 1300 de oameni la Metrorex, e adevărat că 900 dintre ei sunt pentru capătul liniei M5. (...) În plus, mai sunt încă 300 de angajări, în total cifra cred că de 1300 şi ceva de angajări”, a adăugat ministrul.

Noua linie M5 a presupus angajarea a 900 de persoane, anul trecut, la care s-au adăugat alte 300. „Discuția este de management”, a spus Drulă, care s-a întrebat retoric dacă este de acceptat ca 15 - 20% din bugetul alocat transporturilor să meargă la Metrorex.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.