Ministrul Transporturilor ATACĂ dur liderii Pro România în fief-ul lui Tudose: Să termine cu minciunile! Încearcă oprirea lucrărilor la Podul de la Brăila!

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 05-04-2019

Actualizat: 05-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a atacat dur pe pe liderii Pro România chiar în fief-ul lui Mihai Tudose, la Brăila. Declarațiile au avut loc în cadrul vizitei ministrului la șantierului Podului peste Dunăre.

Solicitat de jurnaliștii prezenți dacă sunt probleme cu introducerea Podului de la Brăila în Programul POIM (program european) în condițiile în care sunt informații că acest lucru nu ar fi posibil sau nu s-ar vrea să fie posibil, ministrul Răzvan Cuc a răspuns tranșant acuzând un interes nu prea crescut al fostului premier Mihai Tudose în această problemă:

Vezi și: Liviu Dragnea, atac dur la Dăncilă şi Toader: 'A fost o greşeală a PSD că a crezut în unii. Doamna prim-ministru trebuie să ia o decizie'

”Din păcate unii romani sunt într-o permanentă campanie de denigrare a României la Comisie! Guvernarea PSD a lansat acest proiect în 2017 și alții se lăudau cu el când semnau contractul în 2018! Ați avut premier de aici din Brăila! Trebuia să se zbată mai mult, dacă eu l-am lansat cât eram ministru măcar dânsul trebuia sa îl introducă în POIM ! Nicio problemă, o vom face tot noi, dar măcar să nu ne mai încurce cu tot felul de minciuni pe la Comisie! Acest obiectiv pe lângă importantă majora pe care  o joacă în zonă, va ajuta toată industria locală întrucât toate confecțiile metalice se vor produce la Șantierul Naval Brăila și Tulcea! Proiectul merge mai departe, este in Programul de Guvernare, indiferent dacă unii își construiesc campania electorală pe minciuni și dezinformări!”, a spus ministrul.

CITEȘTE ȘI: Adevărul despre pielea de pe carnea de pui: Ce ne spun specialiştii .

Contractul de proiectare şi execuţie a proiectului "Podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila", în valoare de 430 de milioane de euro fără TVA, a fost semnat de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi cei ai antreprenorului - Asociaţia Astaldi SpA (Italia) şi IHI Infrastructure Systems Co.Ltd. (Japonia), în prezenţa fostului premierul Mihai Tudose şi a fostului ministru al Transporturilor, Felix Stroe.

Durata de realizare a proiectului este de 48 de luni - 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţie, potrivit directorului general interimar al CNAIR.

Potrivit acestuia, proiectul are drept scop crearea unei căi de comunicaţie modernă cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului între localităţile Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, creşterii siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelele tranzitate în prezent.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri