DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Transporturilor răspunde acuzaţiilor că ar fi cerut anularea unui zboruri TAROM: 'Sunt victima unui scenariu'

Agerpres
Razvan Cuc

Ministul demis al Transporturilor Răzvan Cuc a negat vineri că i-ar fi cerut fostei directoare a Tarom Mădălina Mezei să oprească zborurile cu parlamentari și pune demersul pe seama intereselor acesteia și a familiei fostei directoare.

Ministrul a admis că a cerut lista palamentarilor care zburau cu avioanele Tarom, dar spune că a făcut acest lucru pentru a se convinge că aceștia sunt în regulă. În declarația sa ministrul a insistat asipra activității fostei directoare, căreia i-a reproșat incompetența, incapacitatea și legăturile cu unele grupuri de interese, precum și faptul că și-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în Tarom.

„Constat cu tristețe că în timpul mandatului de director general la Tarom doamna Mezei nu a reușit să iasă deloc public, dar acum văd că se promovează foarte mult pe dânsa și așa zisele competențe pe care acum și le asumă doar dansa. Afirmă că Tarom, am văzut mai devreme la conferință de presă, are patru tipuri de aeronave, ați fost cu toții acolo, va spun eu, doamna Mezei, Tarom-ul are doar trei tipuri de aeronave în flota, și dacă vreți le și enumeram, le știți cu toii, că am vorbit de-a lungul mandatului de acele tipuri de aeronave și faptul că vrem să uniformizam flota. Tot acest joc în care a intrat acum nu poate aduce decât un prejudiciu de imagine Tarom-ului și degringolada pe lângă angajații companiei, deși în ieșirile publice susține că nu și-a dorit acest lucru. A demonstrat acum ceea ce am văzut în aceste patru luni, incompetența, inconsecvență și că este aservită anumitor grupuri de interese. În toată această perioada am preferat să-mi iau informațiile legate de Tarom exact de la alte persoane din companie pentru a fi informații date cu acuratețe foarte mare. Doamna se încurcă în propriile minciuni. Am văzut că a zis prima dată de anulări de curse, apoi de rețineri la sol, că e vorba de patru sau de cinci aeronave. Sunt sigur acum că decizia Consiliului de Administrație a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o, pentru că astfel am scos, după cum ați văzut în tot acest scenariu, compania din ghearele influenței PNL, și am să va și spun de ce spun acest lucru. Doamna Mezei uită că cei din familia ei au dorit pentru ei sau pentru grupurile lor de interese numai funcții de conducere. Chiar soțul dânsei a fost pus în funcția de director general adjunct al Tarom, cu sprijinul celor de la PNL, și după șase luni a fost dat afară, presupun că tot pentru incompetența. Contractul pentru achiziția noilor aeronave ATR nu a fost semnat, să știți și dumneavoastră, deși a fost aprobat de Consiliul de Administrație cu trei luni în urmă, astfel că nu s-a putut începe livrarea noilor ATR-uri. Primul trebuia să între în flota luna această. Modernizarea flotei de scurt-curier fiind o măsură urgență pe care doamna director o avea că principala sarcina. În schimb am aflat că doamna director a început negocierile cu firma, pe care a insistat să îi primesc chiar la minister. Dorea să achiziționeze 12 aeronave fără a avea o împuternicire de la Adunarea Generală a Acționarilor sau de la Consiliul de Administrație. Aici aș putea și eu să întru în zona speculațiilor și să afirm că această achiziție ar fi favorizat un membru al familiei sale, care are licență doar pe acest tip de aeronava. După cu știți la Tarom lucrează și soțul doamnei Mezei și fratele doamnei Mezei. Așa cum a afirmat și doamna Mezei, eu am cerut redresarea companiei, cu toate că doamna prin măsurile pe care le-a luat s-a gândit doar la familia ei. Va voi da un exemplu legat de marile realizări ale doamnei Mezei și aici o să va arăt atașat actul la contractul de muncă care a fost făcut de doamna Mezei imediat ce a ajuns la Tarom. Vedeți dumneavoastră, este vorba de un membru al familiei, de la sariul de 1822 de euro, ce să vedeți, prima măsură, creștem salariu la 2400 euro. Aveți actele! Că să elucidăm și misterul curselor. Eu nu am spus nu m-am întâlnit, m-am întâlnit cu doamna Mezei miercuri seară, dar nu i-am cerut un astfel de lucru. Cum puteam eu să opresc de la zbor cinci aeronave? Gândiți-va logic, mai mult tipuri de aeronave, nici nu știu ce operau în ziua aceea, Boeing, ATR, Airbus. Era imposibil să opresc cinci tipuri de aeronave. Încă o dată se încurcă în minciuni, dar dansa a intrat într-un joc al unor grupuri de interese pe care cu siguranță nu-l va putea duce la bun sfârșit. Acum tot scenariu pus la cale de familia Mezei pentru mine a prins contur. Am văzut că a ieșit și un pilot la atac. Ironia sorții este că doamna Mezei spusese cu ceva timp în urmă că intenționa să-l înlocuiască pe domnul Florin Susanu de la Direcția de Zbor cu acel pilot. Actualul director Tarom, vorbesc de domnul Gvinda aici, că să vedeți cum acționează grupurile de interese, ne-a comunicat în această dimineață că a primit mesaje de amenințare la adresa dansului și a familiei dansului. Eu nu tolerez astfel de lucruri. Șmecherii să plece acolo de unde au venit, n-au loc în compania Tarom. Văd că prin decizia Consiliului de Administrație foarte multe grupuri de interese au fost deranjate. Așa cum știu foarte bine că deciziile pe care le-am luat în tot acest mandat, care au fost în favoarea românilor, au deranjat foarte, foarte mulți șmecheri. Și în sensul asta am fost avertizat că s-ar putea la un moment dat să plătesc prețul pentru măsurile pe care le-am luat. Rezilieri de contracte, demiteri din funcții, care nu le face ministrul, le face Consiliul de Administrație, mare atenție! Dar eu că ministru trebuie să monitorizez activitatea companiilor și să văd că măsurile pe care le-am trasat sunt duse la bun sfârșit. Referitor la DNA nu am nimic de ascuns și aștept să fiu chemat, voi da declarații, voi prezența și eu acte, voi cere și eu lămuriri, că văd că toată lumea mai nou se duce la DNA, foarte bine, dar du-te la DNA când ai dreptate, nu te duce în momentul când arunci pe piață niște lucruri false. Vreau să va zic că am primit mesaje de la foarte mulți piloți, care m-au felicitat pentru decizia luată. Le-am răspuns și le-am spus că nu eu am luat decizia, a luat-o Consiliul de Administrație. Nu am de gând să fac circ, să vin cu piloții în spatele meu. Dansa trebuia să facă niște lucruri, nu să-și protejeze familia și prietenii pe care-i are la Tarom, trebuia să protejeze compania Tarom. Mai departe aștept să văd ce se va întâmplă săptămâna viitoare, să fiu chemat, dacă voi fi chemat undeva. Mai departe, încă o dată va spun, principala ocupație a dânsei a fost strict să asculte de membrii familiei ei. Le-a mărit salariul. Am văzut că a spus că nu este adevărat, că nu a semnat. Bun, nu ai semnat dar ai fost director. Un conflict de interese în primul rând moral pentru că sunt oameni la sol, de exemplu la Direcția de sol care au 2000 de lei salariul, 2500 de lei. Eu cred că 1800 de euro nu era un salariu atât de mic încât să necesite creșterea la 2400 de euro. Cam cu asta s-a ocupat doamna Mezei în mandatul dânsei. Și va spun că regret, și am spus și consiliului de administrație că ar fi trebuit, am văzut că și domnul Stoicescu a făcut niște declarații, s-a emis și un comunicat de presă, că nu au luat această decizie mai devreme”, a declarat Cuc.

Cuc a spus că pentru a ține un avion la sol, acesta trebuie să aibă probleme tehnice. „Acum, dacă se va întâmplă să aibă vreun avion vreo problema tehnică nu este vinovat ministrul transporturilor. Nu puteam eu, cui să îi cer? Să mă duc eu la piloți, să mă duc eu la mecanici, să mă duc eu să scot o piuliță, un senzor? Ce să fac eu la avioane? .... Doamna Mezei a venit cu tot felul de povești și mi-a spus că a fost contactată de cineva de la SRI care i-a spus de niște aeronave că vor fi ținute la sol. Și i-am spus: „Doamna nu știu și nu mă interesează”. Eu la rândul meu am un contact instituțional cu SRI și dacă există o asemenea informație sunt convinsă că m-ar fi înștiințat pe mine. Și am cerut doamnei Mezei să îmi prezinte și mie numele persoanei de la SRI care a sunat-o să îi spună de aceste curse. Atâta tot. Și dansa nu mi-a mai răspuns la niciun mesaj. Pentru că era foarte important să vedem dacă cineva încearcă un astfel de lucru să se petreacă înaintea moțiunii. Eu un lucru știu sigur, o să cer o situație de la Tarom să văd câți parlamentari au zburat în acea dimineață, pentru că rezervări se pot face foarte multe dar propriu-zis zborului, o să vedem câți au venit. Și pe ce cursa au venit, că văd că asta trebuie să investigăm. Eu am văzut că toate cursele au aterizat la timp, nu a fost niciuna întârziată, niciun minut, măcar. (...) eu nu am vrut să aflu, am întrebat-o într-adevăr pe doamna Mezei, care este dată de la ce parlamentari zboară, dacă totul este în regulă, și dacă își fac cursele cum trebuie. Pentru că aflasem și eu pe surse, că să spun așa, și se lamentase toată lumea de la opoziție că aș opri eu avioanele”, a declarat ministrul.

Cuc spune că a fost contactat de Mădălina Mezei. „Da, dansa m-a contactat, m-a rugat să ne vedem, că trebuie să îmi transmită niște lucruri foarte importante. Și mi-a spus „Domnul ministru, sunt anumite…”, eu am spus „Doamna, eu nu am nicio treaba. Să nu cumva să existe vreodată un astfel de lucru să se petreacă în compania Tarom”. Nu aveam eu cum că ministru să anulez cursele de la Tarom....Este interzis să mă întâlnesc cu un director de companie? Doamna Mezei, exact cu o seară înainte, mi-a spus că vrea să-l înlocuiască pe domnul Susanu, mi-a spus dansa, cu unul din piloți, care acum văd că a ieșit la atac”.

„Nu m-am dus la dansa acasă, mare atenție...Pe stradă. A venit însoțită de fratele dânsei. Eu știu exact ce s-a întâmplat, nu poate să-mi pună mie vorbe în gură sau să-mi spună că s-a întâmplat altceva față de ce s-a întâmplat. Una peste altă, eu nu am cerut să se anuleze nicio cursa, unu. Doi la mâna, toate cursele au ajuns la timp. De ce nu a ieșit să facă această declarație joi înainte de moțiune, sau joi după moțiune?”, a adăugat Cuc.

„Zvonul acesta cu reținerea avioanelor la sol a apărut încă de la începutul săptămânii trecute. S-au aruncat tot felul de speculații. Eu auzisem de la tot felul de indivizi că vom face filtre în trafic. Eu nu i-am cerut să oprească niciun zbor, nu am vorbit cu niciun pilot. Să iasă un pilot să spună că l-am contactat, sau cineva de la tehnic, că să oprească, să întârzie, să se hotărască doamna Mezei cum a fost. În rest pot să mă întâlnesc oricând cu orice director, să vorbesc absolut orice problema legată de strategia ministerului. Eu va asigur un lucru, indiferent, și când va fi votul de învestitură, dacă se va ajunge, încă mai am funcția de interimar până când intră noul guvern, personal o să mă ocup, să văd că toată lumea ajunge la timp. Cursele care se efectuau de dimineață plecau de seară din București, nu avea ce problema să apară. Eu v-am spus că în general nici nu prea vorbeam cu dansa, vorbeam cu oamenii care sunt competenți de la Tarom. Păi nu, asta am și spus, dacă existau elemente vis-a-vis de acest lucru, vis-a-vis de faptul că s-ar fi încercat întârzierea, am vrut să mă asigur că acest lucru nu se va întâmplă”, a spus Cuc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.