Secretarul american al apărării Patrick Shanahan s-a întâlnit marţi, la Washington, într-o atmosferă discretă, cu ministrul turc al apărării Hulusi Akar, într-un moment în care relaţiile turco-americane traversează o perioadă tensionată, relatează AFP potrivit Agerpres.
Cei doi oficiali s-au întâlnit în calitate de "parteneri strategici" se arată într-un scurt comunicat de presă al Pentagonului, dat publicităţii la încheierea întrevederii care nu a fost anunţată presei, aşa cum se procedează de obicei.
"S-au concentrat în timpul discuţiilor asupra intereselor lor şi nu a poziţiilor, precum şi asupra importanţei cooperării americano-turce pe plan bilateral şi în calitate de aliaţi ai NATO", se arată în comunicatul care nu menţionează subiectele ce au provocat tensiuni în relaţia dintre cele două state: cooperarea SUA cu forţele kurde din nordul Siriei şi decizia autorităţilor de la Ankara de a cumpăra sistemul antirachetă al Rusiei S-400.
Accesul presei este permis, de obicei, în debutul întâlnirilor bilaterale ale secretarului apărării, când jurnaliştii au oportunitatea să adreseze una sau două întrebări.
Discreţia cu care a fost organizată întrevederea pare să fie un efort menit să evite chestionarea celor doi oficiali de către presă în legătură cu tensiunile actuale din relaţia bilaterală.
Ankara ameninţă de luni de zile că va lansa o ofensivă în regiunea de nord-est a Siriei împotriva miliţiilor kurde siriene, pe care le consideră "teroriste", dar care sunt aliaţii Washingtonului în combaterea grupării Stat Islamic.
În plus, Turcia a început demersuri, în paralel, pentru cumpărarea atât a sistemului antirachetă rus S-400, cât şi a avioanele de luptă invizibile F-35, produse de americani.
SUA se tem că secretele tehnologiei F-35 devin astfel vulnerabile. În consecinţă, preşedintele Donald Trump a suspendat la începutul lunii aprilie livrarea către Turcia de echipamente conexe avioanelor F-35.
Decizia Washingtonului nu l-a determinat însă pe şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan să îşi reconsidere opţiunile. Preşedintele Turciei a declarat săptămâna trecută că ţara sa ar putea chiar devansa data livrării S-400, prevăzută pentru luna iulie, neanulând aşadar comanda, aşa cum au cerut SUA.
Ministrul turc al Apărării a vizitat discret Pentagonul
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

331
VIDEO Situație greu de imaginat în Cuba, din cauza presiunilor SUA: Oamenii nu mai au nici măcar apă. Petrolul și electricitatea nu mai există
331

2.016
Nostradamusul Chinei avertizează: După ce a prezis războiul din Iran acum face previziuni despre Europa
2.016

972
În doar doi ani, Iranul a reconstruit Hezbollah. Comandamentul militar a fost schimbat din temelie pentru a face față războiului
972

1.303
Lovitură pentru utilizatorii de trotinete: reguli noi și amenzi uriașe din mai 2026. Înmatricularea devine obligatorie
1.303

3.414
Iranul pune condiții clare pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu
3.414

2.564
Se formează o mare coaliție internațională, din care face parte și România: SUA anunță că au lovit puternic în Strâmtoarea Ormuz, dar au nevoie de ajutor
2.564

69
VIDEO Cum funcționează robotul bizar care te transformă în „centaur” - Invenția a făcut furori pe internet: „E ca și cum ai conduce o mașină stând pe capotă”
69

2.897
Noul lider al Iranului devine ”fantoma Orientului”: Nici măcar puternicele servicii de informații nu reușesc sub nicio formă să-l găsească
2.897

3.175
A fost descoperit unul dintre cele mai terifiante locuri de pe Pământ: Zona în care până și animalele se tem să meargă
3.175

3.629
Israelul dă o lovitură strategică. A lansat un val masiv de bombardamente cu o țintă clară: instalaţiilor de producere a rachetelor balistice din Teheran
3.629

3.012
Cele 5 țări din lume care pot lovi Statele Unite cu arme nucleare
3.012

32
Refuzul prevenției la nou-născuți ia amploare: Medicii avertizează asupra unui risc real, alimentat de neîncredere și dezinformare
32

2.337
Cine conduce cu adevărat Iranul și cât de reală este amenințarea pentru România: explicațiile jurnalistei Carmen Gavrilă
2.337
















Comentează