Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'MIRACOL' După mai multe DESCINDERI ale Poliției Locale, Frontiera din Timiș a aflat că Timișoara e PLINĂ de migranți: 50, ridicați din centru

Pressalert.ro
migranti

Poliția de Frontieră Timișoara face dovada supremă de competență și, după luni întregi de când Timișoara e efectiv asaltată de migranți, își face datoria. Zeci de migranți care s-au stâns în zone centrale ale orașului au fost ridicați de Poliția Locală, asta pentru că cei de la Frontieră ignoră problema. După ce intervențiile Localei au apărut în presă, Frontiera a aflat de problemă și s-a deranjat să o rezolve.

Cincizeci de persoane, migranţi, care provin Afganistan şi Pakistan, au fost depistate la Timişoara în urma unei acţiuni a Poliţiei de Frontieră, pentru prevenirea migraţiei ilegale. Oamenii s-au adăpostit într-o casă din municipiu, iar 48 dintre ei solicitaseră azil în România.

”Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale desfăşurate pe raza municipiului Timişoara, cincizeci de cetăţeni asiatici, solicitanţi de azil in ţara noastră sau cu permise de muncă, care nu îşi justificau prezenţa în zonă”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit sursei citate, duminică, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră au identificat, într-un imobil de pe raza localităţii Timişoara, cincizeci de cetăţeni străini.

”În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că cetăţenii străini sunt bărbaţi din Afganistan şi Pakistan. Patruzeci şi opt de persoane au documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza municipiului Timişoara. Doi bărbaţi din Afganistan nu posedau documente temporare de identitate motiv pentru care au fost conduşi la sediul ITPF Timişoara pentru cercetări”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că cetăţenii străini aveau în intenţie să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

După finalizarea tuturor verificărilor, poliţiştii de frontieră au îndrumat pe solicitanţii de azil spre centrele de cazare din ţară unde sunt înregistraţi, iar pentru cei doi afgani poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.