Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Badea, reacție după alegerea noului președinte CCR: Este o victorie a lui Daniel Morar

Mircea Badea

Miercuri, Valer Dorneanu a fost ales preşedinte al Curţii Constituţionale, în locul lui Augustin Zegrean, care şi-a finalizat mandatul. Valer Dorneanu era favorit pentru a deveni noul președinte al CCR, deși se vehicula că președintele Klaus Iohannis ar susține-o pe fosta șefă a ICCJ, Livia Stanciu, pentru această funcție. Subiectul a fost dezbătut de Mircea Badea, miercuri seară, în emisiunea „În Gura Presei”.

Adrian Năstase, ATAC DUR la Raluca Prună: Este absolut penibil

Traian Băsescu, vânător de zestre

“Vreau să îmi exprim satisfacția că doamna Stanciu nu este președinte CCR. Pare că doamna este de meserie președinte. A fost pusă președinte la Curtea Supremă, sub semnătura lui Băsescu, acum a ajuns la CCR pe semnătura lui Iohannis. Dar nu mai e șef. Știți cum sunt unii oameni care sunt șefi pe viață? Inițial s-a vorbit despre doi oameni pe semnătura lui Băsescu pentru șefia CCR – domnul Daniel Morar, care nu a mai candidat și Valer Dorneanu. Și a ajuns Dorneanu până la urmă. Eu interpretez așa – este o victorie a lui Daniel Morar. Faptul că doamna Stanciu nu a fost numită președinte la CCR. Și a pierdut și niște bani. Dar este o victorie a lui Daniel Morar. Și e bun. Așa da. Și o altă parte bună este că nu e nici Morar. Fără președinte, doar judecător.”, a spus Mircea Badea, conform Antena3.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.