Preşedintele CJ Prahova, reţinut pentru coruptie, în continuare internat, fiind supus unor noi investigatii

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 12-02-2014

Actualizat: 12-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care marţi a fost reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, iar marţi seara a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţa Ploieşti întrucât i s-a facut rau, acuzând probleme cardiace, este supus, miercuri dimineaţa, unor noi investigaţii medicale cardiologice.


Purtatorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţa Ploieşti, medicul Andrei Ilinca, a declarat pentru mediafax.ro, ca o comisie de medici cardiologi se va întruni "pentru a stabili conduita terapeutica de urmat" în cazul lui Mircea Cosma.


Ilinca nu a facut public diagnosticul pus preşedintelui CJ Prahova, însa surse medicale spun ca acesta a suferit un puseu de tensiune.


Cosma are antecedente medicale cardiologice, în anul 2011, la scurt timp dupa ce a fost nominalizat drept candidat susţinut de USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, el fiind internat la o clinica privata din Bucureşti tot în urma unor probleme cardiace.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri