Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Diaconu a făcut senzație în Parlamentul European: 'Nu e vina celor de aici, ci slăbiciunea celor de acasă'

Mircea Diaconu

„Multe forțe politice din Europa, și implicit din România, folosesc Bruxelles-ul ca pe un țap ispășitor pentru neputințele domestice, iar conceptul de identitate europeană este deseori prezentat la nivel național ca o încercare a Bruxelles-ului de a submina identitatea națională, ceea ce este fals”, a spus Mircea Diaconu în deschiderea unei dezbateri pe care a organizat-o la sediul din Strasbourg al Parlamentului European. Intitulată «Identitatea națională și identitatea europeană: complementare sau contradictorii?», dezbaterea a prilejuit exprimarea unor puncte de vedere diverse de către invitații de la Bruxelles și din România.

Profesorul universitar dr. Markus J. Prutsch, cercetător în domeniul politicilor în cultură și educație în cadrul Parlamentului European, le-a vorbit participanților despre implicațiile, perspectivele și politicile care vizează consolidarea identității europene. Conform acestuia, a fi european nu distruge ci, dimpotrivă, adaugă încă un strat în „tortul identității” fiecăruia dintre noi: locală, regională, națională etc.

Cuțitul le-a ajuns la os - Viorica Dăncilă, amenințată cu proteste: 'Solicităm o întâlnire pentru rezolvarea urgentă a acestei probleme'

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, a insistat asupra rolului școlii în promovarea valorilor europene și conservarea culturii și identității naționale, subliniind necesitatea unei reforme a educației la nivel european. El a propus adoptarea unui prag minim de alocare bugetară, la nivelul statelor membre UE, pentru propriile sisteme de învățământ, prag care să asigure și un salariu minim unitar pentru cadrele didactice.

În opinia Președintelui Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu, integrarea europeană nu distruge identitatea națională, dar este dificil pentru români să se considere cetățeni europeni, în condițiile în care multe dintre produsele “originale” destinate Europei de Est sunt de calitate inferioară, iar în ceea ce privește salariile și subvențiile acordate în agricultură încă există discrepanțe semnificative între est și vest.

Mircea Diaconu și-a exprimat acordul cu artistul și arhitectul Doru Stănculescu, care a susținut în intervența sa că românii au fost dintotdeauna și sunt europeni.

„Nu pot decât să fiu de acord cu Doru Stănculescu. E necesară însă conștientizarea acestei identități și informarea corectă cu privire la ceea ce se poate face la Bruxelles și ceea ce se poate face la București. De cele mai multe ori, nu e vina celor de aici pentru ceea ce nu se face, ci mai degrabă slăbiciunea celor de acasă.”

Deputatul, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, a arătat că în măsura în care proiectul european nu poate supraviețui doar într-o formă politică și economică, sunt necesare, cu atât mai mult, acțiuni pentru consolidarea identității europene.

"Coeziunea socială are la bază cultura și educația, iar un proiect axat pe educație politică și civică poate să consolideze atât identitatea europeană, cât și pe cea națională. Vom avea astfel o viitoare generație pregătită să ne reprezinte cum se cuvine la Bruxelles și să ne apere drepturile, atunci când va fi nevoie."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.