Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Geoană, despre drona care a survolat România și s-a prăbuşit în Croaţia:Trebuie să facem mai mult pentru integrarea spaţiului aerian al NATO

Inquam Photos / Octav Ganea
mircea geoana

NATO şi statele membre trebuie să facă mai mult pentru integrarea spaţiului lor aerian şi a capacităţilor de apărare antirachetă, inclusiv să vină cu o nouă generaţie a arhitecturii de sistem antirachetă care să permită să se poată răspunde în timp real oricărei provocări, a declarat miercuri seara secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, despre incidentul din Croaţia, unde s-a prăbuşit săptămâna trecută o dronă de fabricaţie rusească, după ce a trecut prin spaţiul aerian al României şi Ungariei, anunță Agerpres.

"Incidentele care au apărut - o dronă de generaţie foarte veche care a ajuns până la Zagreb (...), incidentul de la Bistriţa de la noi, sunt şi alte incidente - ele sunt monitorizate de sistemul de apărare antirachetă al NATO, dar este clar că trebuie să facem mai mult pentru integrarea spaţiului aerian şi a capacităţilor noastre de apărare antirachetă", a declarat Geoană în cadrul unui briefing online pentru jurnalişti români.

"Şi asta am decis astăzi: să mergem mai departe şi cu postură fizică - terestră, navală şi aeriană - dar şi cu o altă generaţie a arhitecturii de sistem antirachetă care să permită într-adevăr ca indiferent ce obiect apare, din orice direcţie ar veni, să existe o capacitate naţională şi NATO să fie capabilă să răspundă în timp real oricărei provocări", a adăugat înaltul oficial al NATO.

El a reamintit că România a achiziţionat un sistem Patriot, "cel mai performant din punct de vedere al apărării antirachetă", care nu este însă complet operaţional.

"Vom veni cu o nouă arhitectură de apărare antirachetă care să upgradeze pe de o parte ceea ce aliaţii au la dispoziţie, şi pe de altă parte să integreze sisteme diverse. Asta va face practic impenetrabil spaţiul aerian al NATO inclusiv cu privire la rachete, drone şi alte elemente care ar putea să-l perturbe", a mai spus secretarul general adjunct al NATO.

Drona de recunoaştere de fabricaţie sovietică s-a prăbuşit joi seară, pe 10 martie, într-un parc aflat la 6 km de centrul Zagrebului, lângă un campus universitar şi la circa 200 de metri distanţă de un cartier rezidenţial, fără a face victime. Circa 40 de maşini aflate într-o parcare au fost avariate.

"Este spaţiul aerian al NATO, român, bulgar şi croat, şi nu mai putem tolera o astfel de situaţie. Ea nu trebuie să se repete. Era vorba despre o ameninţare evidentă la care ar fi trebuit să reacţionăm", a declarat sâmbătă premierul corat Andrej Plenkovic despre acest incident.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.