Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Ionescu-Quintus - interviu la împlinirea a 140 de ani de la înființarea PNL

quintus

Partidul Naţional Liberal împlineşte săptămâna asta 140 de ani de la infiinţare. O săptămână liberală, care se deschide astăzi cu un concert aniversar la Opera Română, al cărui invitat de onoare este preşedintele Klaus Iohannis. La eveniment vor participa 950 de persoane, membri PNL, dar şi importanţi oameni de cultură, jurnalişti, formatori de opinie, conducători ai unor instituţii din mediul socio-economic.

Preşedintele de onoare al primului partid politic din România, Mircea Ionescu-Quintus, a acordat un interviu pentru Radio România Actualități, prefațând astfel săptămâna liberală:

RRA: La mulţi ani la 140 de ani de la înfiinţarea PNL, primul partid politic din România. La 98 de ani, sunteţi preşedinte de onoare al partidului şi liberal de 80 de ani?

Mircea Ionescu-Quintus: De 80 de ani sunt în partidul acesta. Viaţa mea în aceşti 80 de ani s-a confundat cu viaţa partidului nostru, încât facem o sărbătorire comună.

Cum a contribuit Partidul Liberal sau mai degrabă spiritul liberal la modernizarea statului român în perioada interbelică?

Uneori, istoria partidului nostru s-a confundat cu istoria ţării. Şi astăzi, când România trece prin momente de grea cumpănă, urmaşii Brătienilor sunt gata să-şi îndeplinească din nou îndatoririle şi să-şi asume răspunderea unei bune şi cinstite guvernări. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

La distanţă de 140 de ani de al înfiinţarea partidului, cât de modern este Partidul Naţional Liberal astăzi şi cum poate contribui la integrarea completă a democraţiei în România?

Noi, atât cât am putut, ni l-am însuşit pe domnul preşedinte Iohannis, l-am propus unic candidat, ne-am zbătut şi, împreună cu majoritatea poporului român, l-am trimis în fruntea ţării, ţară care are azi atâta nevoie de un conducător hotărât, corect şi bun român.

Credeţi că este liberalismul un model pentru tinerii din ziua de astăzi?

Din câte ştiu eu, şi ştiu că-s foarte, foarte mulţi tineri în ultima vreme şi mai ales în ultimele şase luni, de când s-a produs schimbarea aceea în alegerea preşedintelui, foarte, foarte mulţi tineri se înscriu în Partidul Naţional Liberal, ceea ce înseamnă că împartăşesc valorile morale, politice şi sociale ale partidului nostru. Şi asta mai înseamnă, cum am zis eu la un moment dat despre partidul nostru, bătrânul şi mereu tânărul nostru partid. Ne întinerim şi întreaga forţă politică a partidului nostru se aşază pe nişte oameni care sunt în jurul vârstei de 50 de ani.

Aşa cum întineriţi şi dumneavoastră...

Eu sunt o excepţie care întăreşte regula.

Citește și: Nou SCANDAL în noul PNL. PDL-iștii, scoși din simbolistică la aniversarea partidului

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.