Antrenorul Mircea Lucescu a afirmat, marţi, la Gala Sportului Dinamovist, că Marocul şi Croaţia şi-au atins limitele la Cupa Mondială de fotbal din Qatar şi mizează pe o finală între Argentina şi Franţa.
"Cred că deja Marocul a atins maximum, ca şi Croaţia. Eu văd o finală Argentina - Franţa, dar în fotbal totul este posibil", a spus antrenorul echipei Dinamo Kiev.
Tehnicianul s-a arătat impresionat de comportamentul echipelor mici la Cupa Mondială din Qatar.
"M-a impresionat modul în care echipele mici s-au pregătit pentru acest Mondial. O surpriză extraordinară, ceea ce a demonstrat că se echilibrează valorile într-adevăr pe întreg mapamondul. Toată lumea ştie ce trebuie să facă, cum să pregătească jucătorii, şi-au făcut academii, au dus jucători în campionatele puternice la o vârstă fragedă şi atunci când se strâng la echipa naţională formează un grup extrem de omogen şi de puternic, foarte motivaţi pentru a face performanţă. Vedeţi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Statele Unite şi Canada, toate au demonstrat că meritau să fie la acest Mondial", a completat Lucescu.
Întrebat dacă naţionalei României ar trebui să-i fie teamă de Elveţia în preliminariile Campionatului European, Lucescu a spus: "Da, cum să nu? Este o ţară care a ştiut cum să îşi construiască viitorul în fotbal, a investit foarte mult în juniori, în tineret. Cu aceeaşi formaţie au câştigat şi la juniori şi la tineret, cu aceeaşi formaţie s-au dus mai departe şi în acelaşi timp au şi jucători de origine străină. Pentru că trebuie să ţinem cont şi de lucrul ăsta. Nu sunt doar elveţieni, mai mult de jumătate sunt străini".
Cupa Mondială de fotbal din Qatar a ajuns în faza semifinalelor competiţiei, în care sunt programate partidele Argentina - Croaţia (marţi) şi Franţa - Maroc (miercuri).
Mircea Lucescu se aşteaptă la o finală între Argentina şi Franţa
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
7

38
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
38

23
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
23

24
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
24

23
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
23

69
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
69

19
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
19

64
'Mereu visezi la nopţi ca aceasta' - Reacția lui Valverde după meciul cu Manchester City
64

47
Echipa de fotbal feminin a Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în ţara natală
47

23
Procesul privind moartea legendarului Maradona, amânat până în aprilie
23

60
Arbeloa îl laudă pe Valverde după hat-trick-ul cu Manchester City: 'Reprezintă perfecțiunea Realului'
60

40
Iga Swiatek şi Elena Rîbakina s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells
40

141
Novak Djokovic, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells
141

















Comentează