Preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, spune că liderii PNL sunt vinovaţi că nu au avut variante de rezervă pentru Primăria Capitalei, adăugând că el avea trei propuneri, pe care nu le-a nominalizat, trei femei, care s-ar fi putut opune candidatului PSD Gabriela Firea, transmite agerpres.ro.
"Eu aveam trei propuneri, nu le-am nominalizat, era vorba de trei femei, care ar fi putut foarte bine să îndeplinească această funcţie şi să se opună doamnei ziariste de la PSD. Avem atâtea doamne de ispravă încât poate că le-aş deranja pe celelalte (dacă le-ar nominaliza - n.r.) dincolo de cele trei. Dar trei le aveam foarte bune, una din ele evident era doamna Săftoiu", a declarat Quintus, miercuri, la RFI.
El spune că Adriana Săftoiu şi Cătălin Predoiu au refuzat să candideze la Primăria Capitalei, iar conducerea partidului, în mijlocul căreia se află, este vinovată că nu a avut "cel puţin două - trei candidaturi importante" de rezervă pentru funcţia de primar general.
"Este vina conducerii, în mijlocul căreia mă aflu, deci nu arăt cu degetul spre alţii, arăt şi spre mine. Noi trebuia să fim pregătiţi să avem cel puţin două - trei candidaturi importante pentru această funcţie, în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva. Este totuşi meritul celor care s-au gândit la această soluţie, care este şi benefică într-un fel pentru soarta Bucureştiului, şi eu cred că este şi foarte posibil câştigătoare", a adăugat liderul PNL.
Despre Marian Munteanu, preşedintele de onoare al liberalilor a spus că este o "legendă" potrivită pentru Bucureşti şi reafirmă că abţinerea sa la vot în Biroul Politic Naţional al PNL nu privea personalitatea acestuia.
"Abţinerea nu privea personalitatea domnului Marian Munteanu, pe care îl socotesc o legendă a Pieţei Universităţii (...), i-am păstrat această amintire legendară, considerând că în fruntea oraşului Bucureşti, care are o istorie plecând de la o legendă, se potriveşte bine o legendă. Însă am avut obiecţiuni cu privire la nepregătirea conducerii partidului faţă de o asemenea surpriză (retragerea lui Ludovic Orban - n.r.). Partidul însă trebuia să fie pregătit", a adăugat Mircea Ionescu
Mircea Quintus: 'Aveam trei propuneri care ar fi putut să se opună doamnei ziariste de la PSD'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.614
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.614

1.636
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.636

46
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
46

66
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
66

740
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
740

146
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
146

37
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
37

2.985
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.985

1.536
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.536

3.677
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.677

2.862
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.862

2.458
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.458

1.129
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.129
















Comentează