Mişcare-surpriză a ministrului Energiei: Şeful Romgaz a fost demis, în ciuda unui profit mult mai mare ca anul trecut

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-12-2017

Actualizat: 15-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Directorul general al producătorului de gaze Romgaz, Virgil-Marius Metea, a fost revocat din funcţie de către Ministerul Energiei, care motivează că nu a pus în aplicare deciziile unor autorităţi de control şi reglementare, dar şi ale Consiliului de Administraţie.

"Prin Hotarârea nr.36/14 decembrie 2017, Consiliul de Administraţie Romgaz revocă, în baza art.2030 alin.(1) şi a art.231 din Codul Civil, mandatul de director general al lui Virgil-Marius Metea, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între Romgaz şi Virgil-Marius Metea. Motivele revocării sunt: deficienţele în actul de management, nerespectarea şi nepunerea în aplicare a deciziilor unor autorităţi de control şi reglementare, dar şi ale Consiliului de Administraţie", arată un comunicat transmis vineri de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vezi şi: IMPORTANT! Cum îți poți salva viața dacă ai căzut pe șinele de metrou

Totodată, Consiliul de Administraţie l-a numit pe Corin-Emil Cindrea în funcţia de director general provizoriu al companiei.

Durata mandatului de director general provizoriu al lui Corin-Emil Cindrea este de patru luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la maximum şase luni, arată sursa citată

Romgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 1,18 miliarde lei, mai mare cu 66% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce producţia de gaze a urcat cu 23,6%, la 3,75 miliarde metri cubi.

Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri