Vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov Cristina Manicea a părăsit PNL și s-a înscris în ALDE, a anunțat Nicolae Nasta, secretar general ALDE și președinte ALDE - organizația Ilfov.
"Salut decizia doamnei Manicea de a se înscrie în ALDE, singurul partid liberal din România. Mă bucură faptul că tot mai mulți oameni cu experiență politică decid să vină alături de ALDE și să participe la construcția unei noi forțe politice. De asemenea, pot remarca faptul că tot mai mulți membri ai vechiului PNL au înțeles că ALDE este singurul partid cu adevărat liberal din România și că politicile liberale pe care vor să le implementeze pot fi susținute doar din rândurile ALDE. Acesta este un lucru care mă onorează", a declarat președintele ALDE Ilfov Nicolae Nasta.
Cristina Manicea deținea funcția de vicepreședinte în Biroul Permanent Județean al PNL Ilfov.
Sursa foto: Jurnal de Ilfov
Comentează