Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Misiune grea pentru Edi Iordănescu: este obligat prin contract să califice România la barajul de la EURO 2024

telekomsport.ro
Edi Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că tehnicianul Ladislau Boloni şi-a dorit să fie selecţionerul echipei naţionale, dar au fost trei elemente care nu au ajuns la un consens.

"Nu putem spune că celelalte variante de selecţioner au eşuat (n.r. - după numirea lui Edward Iordănescu). A fost o ofertă reală din partea FRF pentru toţi, au fost şi discuţii faţă în faţă. În ceea ce îl priveşte pe domnul Boloni, au fost discuţii şi între avocaţi. Domnul Boloni şi-a dorit să preia mandatul de selecţioner. Menţionez că nu au fost elemente de natură financiară care să fi condus la imposibilitatea unui acord. Au fost însă trei elemente care nu au ajuns la un consens între noi, ca federaţie, şi dumnealui. În primul rând este vorba despre introducerea unui obiectiv intermediar, al doilea element e legat de stabilitatea staff-ului tehnic şi al treilea e legat de clauza de reziliere. Când spunem obiectiv intermediar ne referim la Liga Naţiunilor şi la importanţa acesteia, pentru că prin această competiţie putem ajunge în primele şaisprezece naţiuni ale fotbalului european şi avem oportunitatea de a ajunge la barajul pentru EURO 2024. Menţionez însă că acelaşi contract a fost propus tuturor antrenorilor cu care discuţiile au avansat", a afirmat Burleanu la conferinţa de prezentare a selecţionerului Edward Iordănescu, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.