Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Suntem un Neam, o Biserică, o Istorie și un Ideal', transmite Mitropolitul Basarabiei

Mitropolia Basarabiei
Mitropolitul Basarabiei

Mitropolitul Petru transmite un mesaj către clerici și credincioși la aniversarea a 28 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, potrivit basilica.ro.

„Acum douăzeci și opt de ani în urmă, am fost cu toții martorii și trăitorii unui act de dreptate, încurajat, susținut și aprobat de către Patriarhia Română, prin reactivarea Mitropoliei istorice a Basarabiei, ruptă în anii 4o, într-un mod abuziv, de la sânul Bisericii Mame, de către ocupanții teritoriului dintre Prut și Nistru”, scrie Mitropolitul Basarabiei.

„Am început timid, cu câteva biserici”, își amintește ierarhul, „iar astăzi, ne apropiem curajos de un număr de 200 de parohii și desfășurăm multe activități și proiecte, îndreptate spre oameni, așa cum ne învață Mântuitorul Hristos”.

Citește și: Lumea executorilor abuzivi ZGUDUITĂ de DNA - Doi executori vor răspunde în fața judecătorilor pentru propriri ABUZIVE și spălare de bani

„La nivelul planificărilor, ne dorim să evoluăm și să înregistrăm progrese în ceea ce privește activitatea catehetică, pastorală și misionară în acest spațiu și să cultivăm în continuare adevărul de credință ortodoxă și de aprtenență justificată la Neam, pentru că indiferent de speculații, suntem un Neam, o Biserică, o Istorie și un Ideal, alături de întreaga suflare românească”.

„Dorim tuturor clericilor și credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei multă sănătate, bucurii duhovnicești și curaj în mărturisirea adevărului de Credință și de Neam, iar de la Noi primiți arhierești binecuvântări”, a transmis IPS Petru.

În 19 decembrie s-au împlinit 28 de ani de la recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei de Patriarhia Română. Evenimentul istoric a avut loc în data de 19 decembrie 1992.

Adunarea Eparhială constituită la Chişinău a hotărât în data de 14 septembrie 1992 reactivarea Mitropoliei Basarabiei, care a existat din 1925, fiind sancţionată prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925. A funcţionat până în anul 1944 inclusiv.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.