Mitropolitul Ioan al Banatului: "Şi nu uita, române să fii bun, mai ales în seara de Crăciun!"

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-12-2025 20:26

Article thumbnail

Sursă foto: wowiasi.ro

Mitropolitul Ioan al Banatului i-a îndemnat, vineri, pe toţi românii să se aplece cu pioşenie asupra celor nevoiaşi şi bolnavi, în Noaptea Naşterii Domnului, la casele lor sau în spitale, neuitând vorba vechiului colind care spune "Şi nu uita, când eşti voios, române, să fii bun!", porivit Agerres.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române bănăţene a primit vineri Alaiul colindătorilor, cu sute de copii şi tineri rânduiţi în cete, care au adus şi în acest an, pe străzile Timişoarei, în bucurie, datini, obiceiuri şi tradiţii din satele Banatului de munte şi de şes.

Portul popular deosebit al dubaşilor, bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată şi de gazdă au umplut de voie bună oraşul, de la Centrul Judeţean de Cultură şi Arte - Palatul Administrativ - Piaţa Operei - Catedrala Mitropolitană până la Mitropolia Banatului.

"Şi eu, la vârsta lor, colindam prin sat. Colinda şi Pluguşorul nu au fost oprite în satele noastre, aşa că retrăiesc clipele copilăriei mele. Astăzi, Banatul şi-a expus pe străzile cetăţii Timişoarei cea mai mare bogăţie pe care o are: credinţa în Dumnezeu mărturisită prin colinde. Ne bucurăm că şi anul acesta, mii de colindători au trecut pragul bisericilor noastre şi aici, la Mitropolie, au adus din satele noastre străvechi româneşti tradiţii sfinte şi binecuvântate. Ne bucurăm că aceste tradiţii au fost aduse de grupurile de tineri care încă colindă, cântă şi sunt alături de oamenii care au nevoie de mângâiere în clipele acestea. Acum, în Sărbătoarea Naşterii Domnului, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să aducă multă mângâiere în casele tuturor românilor şi nădăjduiesc că Hristos, prin oamenii de bine, milostivi, care cred în Dumnezeu o să-i cerceteze şi pe cei care sunt singuri, bolnavi, la casele lor sau în spitale. Îi îndemn pe toţi aceia care au prieteni, apropiaţi prin spitale, să-i cerceteze deosebit în zilele acestea. De asemenea, dacă aveţi vecini singuri, nevoiaşi, vă rog ca după Liturghie să treceţi pe la ei, să le duceţi o fărâmiţă de anaforă şi o mângâiere prin cuvânt, iar acolo unde este cazul, şi o bucată de pâine", a afirmat, pentru AGERPRES, Mitropolitul Ioan al Banatului.

Colindătorii le-au făcut trecătorilor şi gazdelor urări de sănătate şi belşug în noul an.

La plecarea de la Mitropolie, colindătorii au primit daruri dulci de la protopopul Timişoarei, Zaharia Pereş, şi de la alţi preoţi.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Timiş şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri