Mitropolitul ucrainean Pavlo a compărut în faţa instanţei; enoriaşii săi au protestat la Lavra Pecerska

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-04-2023

Actualizat: 01-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mitropolitul Pavlo al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) a compărut sâmbătă în faţa unei instanţe din Kiev, sub acuzaţia de apologie a invaziei ruse în Ucraina şi de instigare la disensiuni religioase, informează Reuters. Şedinţa de judecată s-a încheiat printr-o amânare pentru luni, după ce ierarhul a declarat că este bolnav, potrivit Agerpres.

Înaintea procesului, mitropolitul fusese interogat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Şeful SBU, Vasil Maliuk, a afirmat că "legea şi răspunderea pentru încălcarea ei sunt aceleaşi pentru toţi".

UOC este acuzată de autorităţile ucrainene de menţinerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu patriarhia la Moscova, deşi a rupt oficial legăturile cu aceasta în mai anul trecut.

Tot sâmbătă, zeci de credincioşi ai UOC s-au adunat pentru a protesta în faţa Lavrei Peşterilor (Pecerska Lavra) din Kiev, la scurt timp după ce mitropolitul Pavlo difuzase prin presă un mesaj video în care anunţa că "lavra a fost percheziţionată".

Foto: (c) Valentyn Ogirenko/REUTERS

"Ei zic că eu susţin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Eu am spus, spun şi voi spune: condamn toate tentativele împotriva statului nostru, iar ceea ce au făcut Rusia şi Putin este de nejustificat", a arătat el.

Enoriaşii UOC purtau icoane; în faţa lor, un mic grup de contramanifestanţi naţionalişti a fluturat drapele galben-albastre ale Ucrainei.

Împotriva călugărilor mănăstirii s-a emis de miercuri un aviz de evacuare.

https://www.stiripesurse.ro/exclusiv-mare-paranghelie-a-fostilor-lideri-ai-pdl-oltean-berceanu-boagiu-igas-au-rupt-ringul-de-dans-pe-ritmurile-actualului-imn-al-pnl--video-_2859740.html?utm_medium=notification&utm_source=site&utm_campaign=os

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri