MNArT aduce 'revoluţia tactilă', prin care arta devine accesibilă şi nevăzătorilor, prin atingere

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-11-2025 11:41

Article thumbnail

Sursă foto: www.cugetliber.ro

Exponatele din Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) vor putea fi explorate şi de nevăzători, din 3 decembrie, în cadrul unui proiect inovator comun derulat împreună cu Universitatea de Vest Timişoara (UVT), prin Centrul de Cercetare TactileLibrary, care permite "simţirea" culorilor prin simţul tactil, potrivit Agerpres.

Zece lucrări celebre din expoziţia permanentă a Muzeului Naţional de Artă Timişoara au fost reinterpretate sub formă de machete tactile în relief, oferind persoanelor cu dizabilităţi de vedere o experienţă directă, interactivă şi cognitivă. Fiecare lucrare tactilă este însoţită de un cod QR care, prin scanare, oferă acces la conţinut audio explicativ: ghiduri despre modul de "citire" tactilă, detalii despre artist, contextul istoric şi artistic al lucrării, semnificaţia simbolurilor, dar şi fragmente din critica de artă, arată, luni, un comunicat al UVT.

Proiectul propune o formă de accesibilizare reală - una care nu se limitează la cuvinte, ci permite înţelegerea artei prin contact direct, prin atingere. Astfel, arta nu mai este un privilegiu, ci un limbaj comun, deschis tuturor.

În realizarea acestui demers inovator au fost implicaţi studenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara, coordonaţi de dr. Alina Satmari, de la Departamentul de Geografie: Corina Ciunae şi Mădălin Grădinaru (Comunicare şi Relaţii Publice), Daniel Matei (Ştiinţe Cognitive), Iulian Rotaru (Informatică Engleză), Ioana Satmari şi Briana Toader (Media Digitală), toţi membri ai echipei TactileLibrary.

De asemenea, vizitatorii vor putea participa la ghidaje speciale realizate de studenţi nevăzători, care vor împărtăşi o perspectivă unică asupra modului de a percepe şi înţelege arta prin atingere.

Această colaborare între Universitatea de Vest din Timişoara şi Muzeul Naţional de Artă, susţinută de compania privată, prin Fundaţia UVT, este un exemplu de parteneriat între mediul academic, cultural şi privat, care aduce împreună inovaţia, educaţia şi responsabilitatea socială.

În anul 2013, la MNArT a mai fost experimentat "covorul tactil" realizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană, în cadrul proiectului "Simte arta în şase muzee", care îşi propunea îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi în instituţiile muzeale. Atunci, în MNArT au funcţionat, câteva luni, covorul tactil, precum şi audioghidurile dedicate nevăzătorilor. În proiect erau parteneri: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Militar Naţional şi Muzeul Casa Mureşenilor din Braşov.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri