Principalul partid de opoziţie din Bulgaria a depus o moţiune de cenzură faţă de premierul Boiko Borisov, pe care l-a acuzat că a eşuat în combaterea infracţionalităţii şi în reformarea serviciilor de securitate ale ţării, informează miercuri Reuters.
Oricum, această încercare a Partidului Socialist (BSP) de a răsturna coaliţia aflată la guvernare - a doua tentativă în acest an - are toate şansele să eşueze. Guvernul de centru-dreapta are o majoritate subţire în parlament, dar se aşteaptă să primească sprijin şi din partea unui mic partid populist, relatează agerpres
"Bulgarii nu mai au încredere în Ministrul de Interne şi din acest motiv ei nu mai raportează infracţiunile", a declarat deputata Elena Ionceva la depunerea moţiunii.
Socialiştii au amintit în acest sens de evadarea a doi infractori care au fost condamnaţi pentru crimă şi care au reuşit să iasă pe intrarea principală a închisorii din Sofia, în plină zi, în aprilie. Două luni mai târziu, unul dintre ei a fost ucis într-un schimb de focuri cu un alt criminal, în oraşul său natal.
Analişti politici au văzut în această moţiune un semn că socialiştii se pregătesc să conteste în mod serios guvernul Borisov anul viitor, când vor avea loc atât alegeri pentru Parlamentul European, cât şi alegeri locale.
Dezbaterea pe marginea moţiunii şi votul asupra ei urmează să aibă loc până săptămâna viitoare.
Moțiune de cenuzură împotriva guvernului de la Sofia
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.760
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
1.760

112
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
112

4.244
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
4.244

2.580
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.580

2.348
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.348

793
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
793

70
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
70

1.900
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
1.900

1.474
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.474

1.718
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.718

190
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
190

31
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
31

4.394
Expulzarea migranților din UE, la un pas de realitate: Bruxellesul își face o „Poliție” de tip ICE, ca în SUA
4.394

















Comentează