Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moarte tragică pentru un copil de 11 ani: a fost spulberat pe trecerea de pietoni de o ambulanţă lovită din spate de un TIR

ambulance.nsw.gov.au
ambulanta urgente

Un copil de 11 ani din localitatea Călugăreni, judeţul Giurgiu, a decedat, marţi, după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni de o ambulanţă, oprită pentru a acorda prioritate, dar care a fost proiectată pe trecere de un autotren condus de un cetăţean bulgar, potrivit Agerpres.

"Un cetăţean bulgar, în timp ce se deplasa cu un autotren pe direcţia Bucureşti - Giurgiu, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de o ambulanţă din cadrul SAJ Giurgiu, condusă de către un bărbat, de 49 ani, din localitatea Oinacu, judeţul Giurgiu, intrând în coliziune cu aceasta. În urma impactului, echipajul SAJ a fost proiectat pe trecerea de pietoni, unde ar fi acroşat un minor, de 11 ani, din localitatea Călugăreni, căruia îi acordase prioritate de trecere. În urma manevrelor de resuscitare efectuate a fost declarat decesul minorului de 11 ani", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de IPJ Giurgiu.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările în care a avut loc evenimentul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.