'Moartea domnului Lăzărescu' revine pe marile ecrane după 20 de ani

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 24-10-2025 11:22

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Filmul "Moartea domnului Lăzărescu", lungmetrajul regizorului Cristi Puiu, revine în cinematografe la 20 de ani de la lansare, pentru o perioadă limitată, şi va avea o serie de proiecţii speciale dedicate întâlnirilor dintre generaţii şi discuţiilor despre neajunsurile perpetuate ale unui sistem care nu pune preţ pe empatie.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, prima proiecţie din Capitală va avea loc pe 28 octombrie, la Cinema City ParkLake, de la ora 19:00. La eveniment vor participa o parte din membrii echipei - actriţa Simona Popescu, producătoarea Anca Puiu, Cristina Barbu - scenografie şi costume, Oana Bujgoi Giurgiu - director de locaţii.

Pe 29 octombrie, de la ora 19:00, actriţele Rodica Lazăr, Monica Bîrlădeanu şi Dana Dogaru, alături de producătoarea Anca Puiu, Oana Bujgoi Giurgiu (director locaţii) şi o mare parte din membrii echipei vor fi la Cineplexx Băneasa, iar pe 30 octombrie, de la ora 19:00, actriţa Alina Berzunţeanu, producătoarea Anca Puiu şi Oana Bujgoi Giurgiu vor fi la Happy Cinema Colosseum Mall, împreună cu colegii lor.

O proiecţie specială va avea loc pe 5 noiembrie, de la ora 21:00, la Cinema Elvire Popesco, în prezenţa regizorului Cristi Puiu şi a echipei filmului.

"Moartea domnului Lăzărescu" nu este doar "o capodoperă incomodă", ci un film actual şi puternic, în care publicul are ocazia să (re)descopere actorii care alcătuiesc una dintre cele memorabile distribuţii: Ion Fiscuteanu, Luminiţa Gheorghiu şi Doru Ana, alături de Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Monica Bîrlădeanu, Dragoş Bucur, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dorian Boguţă, Bogdan Dumitrache, Rodica Lazăr, Alina Berzunţeanu, Mihai Brătilă, Clara Vodă.

"Dosarul Lăzărescu: Redeschis - două decenii de la un clasic" este un proiect ce beneficiază de sprijinul: Forum Film, al CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei), Dacin Sara, al Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri