DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Moartea lui Chris Cornell, solistul trupei Soundgarden, este anchetată ca o posibilă sinucidere

lumanare

Poliția anchetează moartea lui Chris Cornell, solistul trupei Soundgarden și Audioslave, survenită miercuri noaptea, la vârsta de 52 de ani, după un concert susținut la Fox Theatre din Detroit, ca pe o "posibilă sinucidere", informează publicația britanică The Independent, citând revista Billboard.

Potrivit acesteia din urmă, poliția din Detroit investighează în prezent moartea artistului drept "posibilă sinucidere", deși este prea devreme pentru a determina modul în care survenit decesul. Poliția a oferit însă detalii despre cum cum corpul artistului a fost descoperit în camera hotelului din Detroit unde era cazat. "Atunci când polițiștii au ajuns în cameră, l-au găsit pe Chris Cornell întins în baie (...) mort . Anchetăm moartea ca pe o posibilă sinucidere, dar așteptăm examinatorul medical pentru a stabili cauzele decesului și modul în care a survenit acesta", a precizat Michael Woody de biroul de relații cu presa al departamentului poliției din Detroit.

Poliția a primit un apel la numărul de urgență 911 în care o persoană care nu și-a dat numele a solicitat ajutor la hotelul MGM Grand Casino din centrul orașului Detroit. Potrivit publicației locale WXYZ, soția lui Cornell a sunat un prieten de familie pe care l-a rugat să verifice dacă soțul său se simte bine. Prietenul a forțat ușa camerei lui Cornell și l-a descoperit pe artist pe podeaua băii, conform Agerpres.

Cornell se afla în Detroit pentru a cânta împreună de Soundgarden, cu care a început un turneu în Statele Unite în aprilie. Reprezentantul său, Brian Bumbery, a subliniat într-o declarație pentru CNN că decesul muzicianului a survenit "brusc și neașteptat".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.