Rata de participare la alegerile parlamentare din Ungaria a fost mult mai ridicată duminică decât în urmă cu patru ani, scrie Le Monde, potrivit news.ro.
În toată Ungaria, şiruri impresionante de persoane s-au format la secţiile de votare.
La ora 13.00, rata de participare atingea un nivel istoric de 53,64% contra 46,78% în urmă cu patru ani.
Corespondentul Le Monde pentru Europa Centrală a anunţat pe Twitter: 63,2% participare la vot la ora 17.00 faţă de 54,4% la ultimele alegeri legislative.
La ora 14.00, prezenţa la urne depăşise 42%, fiind cea mai mare participare la vot din ultimii 16 ani, arătau datele Biroului Electoral Naţional, potrivit Reuters.
Conform sondajelor de opinie, Fidesz - partidul premierului Viktor Orban - are şanse să obţină cel mult o majoritate simplă, rezultat susţinut şi de poziţia fruntaşă pe care o deţine Fidesz în sondaje.
Există însă şi posibilitatea ca opoziţia să devanseze Fidesz şi să-l facă să piardă majoritatea, creând o situaţie fără precedent de parlament suspendat.
Cel mai puternic partid de opoziţie este formaţiunea naţionalistă radicală Jobbik, care a avut o campanie axată pe lupta anticorupţie şi pe mărirea salariilor pentru ca sute de mii de unguri care au părăsit ţara să fie tentaţi să revină.
Comentează