Premium
S-a speculat mult în ultima vreme legat de modificările pe care MApN le preconizează, în situația în care ne-am afla în stare de război, de mobilizare sau de asediu. Pe bună dreptate. Întrucât modificările legii se află în dezbatere publică. Ce obligații ar avea cetățenii României, dacă ne-am afla într-una dintre situațiile de mai sus? Ce riscă, dacă nu se supun legii? Și, în definitiv, care este rațiunea acestor prevederi?
În timpul regimului comunist, România avea o armată populară. De masă. Putea oricând, la nevoie, să aducă sub arme circa un milion de persoane. Tinerii care ar fi urmat să lupte erau prost pregătiți și la fel de prost echipați și înarmați. Dacă Doamne ferește ne-am fi confruntat cu un război până în 1989, cei mai mulți dintre noi deveneam carne de tun. La fel cum s-a întâmplat și în Primul și cel de-al Doilea Război Mondial.
După 1989, s-au produs schimbări. De fapt, începând din 2007. Pentru că ultima încorporare a avut loc în 2006. Tinerii care s-au instruit atunci au făcut-o în condiții precare. Iar acum nu mai sunt prea tineri. Începând din 2007, strategia de apărare s-a schimbat în mod fundamental. Dar am căzut dintr-o extremă în cealaltă. Guvernele succesive și miniștrii Apărării au pornit de la principiul că România trebuie să dispună de o armată modernă, dinamică, de profesioniști. Ori acest lucru nu putea fi realizat decât pentru un număr limitat de persoane, care au dorit să devină militari. Nu știu cât de profesioniști sunt în prezent militarii noștri, vedem că sunt apreciați pe plan internațional, dar o asemenea apreciere poate fi doar de complezență, însă în mod cert, în cazul în care am fi atacați, nu putem scoate la luptă decât cel mult 30-40 de mii de combatanți. Oricât de bine antrenați și echipați ar fi aceștia, ei nu au cum să facă față unei agresiuni din partea armatei Federației Ruse. Tocmai din acest motiv, statele NATO au decis să își instaleze trupe și armament în flancul sud-estic, respectiv în România. Ceea ce nu înseamnă însă că, în caz de război, mobilizare sau asediu, românii nu ar trebui chemați sub arme într-un număr semnificativ. Acesta este sensul real al modificărilor de lege preconizate de Ministerul Apărării.
Ce înseamnă mobilizarea tuturor rezerviștilor, în cazul în care se declară starea de război, de mobilizare sau de asediu? Înseamnă chemarea imediată sub arme a tuturor rezerviștilor voluntari, care au contracte cu MApN și care au o vârstă de 18 până la 55 de ani. Sunt 60.000 de așa-ziși rezerviști clasici. Adică cei care au stagii militare efectuate înainte, iar în prezent au sub 55 de ani. Prin urmare, nu doar voluntarii urmează să fie chemați sub arme.
Codul penal prevede o închisoare între doi și șapte ani pentru persoanele care refuză să se supună unei asemenea mobilizări. Această sancțiune este valabilă și pentru românii aflați în străinătate. Aceștia au o situație specială. Și mă refer doar la cei care și-au păstrat cetățenia. În cazul celorlalți, legea nu se poate aplica. Românii din străinătate cu cetățenie română nu au cum să fie convocați nominal. Pentru că, de cele mai multe ori, adresa lor este necunoscută birocrației de la București. Prin urmare, conform proiectului de lege, aceștia au obligația de a se informa și de a afla dacă în România a fost decretată mobilizarea. Într-o asemenea situație, ei nu trebuie să mai aștepte vreun ordin scris de mobilizare. În 15 zile, trebuie să se prezinte în țară, la centrele militare, în vederea încorporării. Dacă nu o fac, riscă închisoarea. Dar cum ar putea fi sancționat un cetățean aflat într-o țară UE sau non-UE, într-o țară NATO sau non-NATO, în proximtitatea României sau în celălalt capăt al lumii? Este extrem de complicat. Fiecare dintre cei care nu se supun încorporării va trebui judecat în lipsă, condamnat, după care Ministerul Justiției are obligația de a face apel la instanțele din alte state pentru a-i urmări, prinde și extrăda. Iar un asemenea demers, atenție, nu prea are valoare nici măcar în rândul statelor UE, întrucât „beneficiind” de MCV, deciziile justiției române nu sunt obligatorii pentru instanțele UE. Iar în afara UE, sunt cu atât mai puțin obligatori. Ar urma deci o vânătoare de fantome.
Așadar, ca să concluzionez din nou, având drept punct de plecare un lucru extrem de serios și de grav, autoritățile de la București fac pantomimă. Vor să le arate aliaților, dar și prezumtivilor inamici, că iau măsuri ferme pentru apărarea, la o adică, a teritoriului național. Și, de fapt, nu au făcut altceva decât să declanșeze o furtună într-un pahar cu apă.
Un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
