Modelul suedez al lui Iliescu revine. Guvernul anunță Programul Prima Vacanță

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 30-06-2015

Actualizat: 30-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Muncii Rovana Plumb a anunţat luni seară că social-democraţii lucrează la programul "Prima vacanţă", destinat copiilor care provin din familii defavorizate.

Citește și: Klaus Iohannis a promulgat legea pe care o așteptau toți românii

"Lucrăm la programul 'Prima vacanţă', a fost o dezbatere în cadrul Departamentului pentru tineret al Consiliului Naţional al partidului unde ne-am îndreptat atenţia către cei care nu au putut până acum să meargă într-o vacanţă. De aceea gândim programul "Prima vacanţă". Sunt foarte mulţi copii care nu au avut posibilitatea să meargă într-o vacanţă, fie că vorbim de mare sau de munte. Dacă tot venim şi gândim un pachet integrat de servicii speciale pentru copii ne-am gândit să le dăm şi această şansă de a putea avea prima vacanţă, mă refer la copii care provin din familiile defavorizate. Sunt nişte criterii", a explicat Rovana Plumb la o emisiune B1 TV.

Citește și: Crin Antonescu, decizie bombă: Anunțul care cutremură PNL

Ea a adăugat că ''modelul'' a fost importat. 

"Am şi spus în baza acordului pe care noi l-am încheiat cu Suedia pe zona socială, copii, persoane cu dizabilităţi, că vrem să aducem modelul de pachet de servici pentru copii în România pentru că e cel mai performant la ora actuală", a menţionat ministrul Muncii.

Vezi și: Sorina Matei, dezvăluire incendiară despre Victor Ponta

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri