Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MOL a obţinut un profit operaţional de 833 milioane de dolari în primul trimestru

molromania.ro
mol benzinarie

Grupul MOL a înregistrat un profit operaţional CCS EBITDA de 833 milioane de dolari în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 6% comparativ cu trimestrul anterior, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

"Performanţa segmentului Upstream a contribuit cel mai mult la obţinerea rezultatului, segmentul Downstream a obţinut acelaşi rezultat ca anul anterior, fiind influenţat de contextul macro volatil şi vulnerabil, cât şi de preţuri, în timp ce segmentul Consumer Services a fost afectat de plafonarea preţurilor la carburanţi în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est", se arată în comunicat.

Grupul MOL a generat un flux de numerar liber în valoare de 510 milioane de dolari, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din previziunea pentru 2022, toate segmentele având o contribuţie pozitivă.

"2022 a adus, încă o dată, provocări noi. Într-un context cu schimbări externe rapide, un mediu volatil şi adesea circumstanţe potrivnice, Grupul MOL a demonstrat că are abilitatea de a reacţiona rapid, iar rezultatul CCS EBITDA de 833 milioane de dolari obţinut în T1 arată că suntem pe un drum corect", a comentat pe marginea rezultatelor Zsolt Hernadi, CEO şi Chairman al MOL.

Cu toate acestea, cele mai mari provocări din următoarea perioadă sunt de a asigura securitatea aprovizionării cu energie şi de a menţine profitabilitatea.

"Depunem eforturi semnificative pentru a ne adapta noului context şi pentru a ne diversifica portofoliul, pentru a întări şi mai mult securitatea fluxului de aprovizionare în regiunea Europei Centrale şi de Est. În plus, MOL se află în mijlocul unui demers de transformare, care se bazează pe investiţii semnificative. Ne menţinem angajamentul de a continua acest proces şi în contextul volatil actual. Grupul MOL a demonstrat că este rezilient, traversând mai multe situaţii de criză de-a lungul timpului, şi am încredere că ne vom menţine rolul cheie de furnizor predictibil de energie, fiind un partener de încredere pentru clienţii noştri, pentru stakeholderi şi pentru întreaga societate", a mai spus şeful companiei.

În segmentul Upstream, rezultatul EBITDA a ajuns la 504 milioane dolari în T1 2022, în creştere cu 104% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Performanţa a fost susţinută de creşterea continuă a preţurilor petrolului şi gazului, marcată de creşterea cu peste 40 de dolari a barilului de petrol Brent şi de creşterea de cinci ori a preţului spot pentru gaz.

Volumele de producţie au scăzut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul declinului natural în regiunea Europei Centrale şi de Est şi în Pakistan, dar şi al declinului contribuţiei câmpului petrolier ACG din Azerbaijan.

Contribuţia segmentului Upstream la fluxul de numerar liber a crescut la 420 milioane dolari, de la 160 milioane dolari de la an la an. În ceea ce priveşte operaţiunile, Grupul MOL a semnat un acord cu Waldorf Production Limited ("Waldorf"), privind vânzarea întregului său portofoliu Upstream din Regatul Unit.

În segmentul Downstream, rezultatul operaţional CCS EBITDA s-a situat la 254 milioane dolari, un nivel identic cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care mediul extern volatil a influenţat rezultatele atât în sens pozitiv, cât şi în sens negativ.

Scăderea înregistrată în petrochimie a fost compensată de creşterea capacităţii de Rafinare şi prin acţiuni de Marketing, care au contribuit la generarea EBITDA.

Creşterea marjei din luna martie, determinată de diferenţialul privind petrolul Ural şi de marjele de rafinare la motorină, a fost estompată parţial de preţurile în scădere şi de creşterea semnificativă a costurilor la energie. În acelaşi timp, volumul vânzărilor a crescut cu 11% de la an la an, sub influenţa creşterii exponenţiale a vânzărilor din Ungaria, ca urmare a efectului de distorsiune a pieţei prin plafonarea preţurilor carburanţilor, introdusă începând cu jumătatea lunii februarie.

În T1, investiţiile pentru proiectele de transformare sustenabilă a business-ului au continuat în segmentul Downstream: a fost demarată investiţia de tip greenfield la fabrica de propilenă MOL Petrochemicals cu o capacitate de producţie de 100.000 de tone şi a fost finalizată achiziţia companiei ReMat, lider pe piaţa din Ungaria în domeniul reciclării de materiale plastice. În acelaşi timp, construcţia complexului de polioli se apropie de finalizare, lucrările fiind realizate în proporţie de 96% în T1 2022.

Consumer Services: EBITDA a scăzut cu 44% în T1 2022 comparativ cu rezultatul obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, în pofida faptului că volumul vânzărilor a crescut cu 20% şi numărul tranzacţiilor a crescut cu 7% de la an la an, ceea ce a condus la creşterea cotei de piaţă la nivelul Europei Centrale şi de Est.

Măsurile de reglementare a preţului carburanţilor din Ungaria, Croaţia, Serbia, Slovenia şi Bosnia şi Herţegovina au influenţat EBITDA, la un nivel aproximativ cu T1 2017, deoarece marjele la combustibili au scăzut la nivel de grup. Marja produselor non-fuel a crescut cu 8% de la an la an, fiind susţinută în principal de creşterea vânzărilor de produse alimentare, produse gastronomice şi hot dog.

În ianuarie 2022, MOL a încheiat acorduri de vânzare-cumpărare cu Grupa Lotos SA şi PKN Orlen pentru o serie de elemente din portofoliu, urmând să achiziţioneze 417 staţii de servicii în Polonia, MOL ajungând astfel al treilea jucător din piaţa locală de combustibil. Această tranzacţie se află în aşteptarea aprobării din partea autorităţilor competente.

Segmentul Gas Midstream: În T1 2022, performanţa EBITDA a fost de 48 de milioane dolari, rezultat similar cu performanţa din T1 a anului precedent. Majorarea continuă a preţului de achiziţie a gazului a avut un impact negativ şi a dus la dublarea costurilor asociate consumului de gaz.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie.

Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv în România (circa 200 de staţii).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.